Micael Nicolas's Blog

September 11, 2009

Pridvorul Dumnezeirii ll

Filed under: Spiritualitate — Micael Nicolas @ 05:38

Doamne,oare cum as putea sa descriu cat mai fidel experinta aceea minunata a apropierii de Tine intr-o zi de toamna,cand negura inca se asternuse peste partea aceasta de pamant,eu fiind tot in aceea camera pe care abia acum realizez,facand o legatura spontana intre visul Crucii Luminoase si experinta revelatiei lumii spirituale,in care Tu Doamne esti uimirea mintii si dulceata subtila,unica si sfanta a inimii,si anume eram tot in bucatarie,treaz de asta data,nemaifiind vorba de un vis.

La acea varsta imi petreceam mult timp in spatiul acela,in bucatarie,nu pentru ca eram gurmand,fiindca nicioadata nu mi-a placut sa mananc mult,ci pentru ca era locul din apartament cu cea mai buna vizibilitate spre a gusta inca o data din farmacul ochilor superbi,negri,usor oblici de care eram indragostit pe vremea aceea.In acelasi timp eram si foarte religios,mistic aproape in acei ani,asa ca intamplare a facut sau poate providenta,sa nu-mi fie dat sa-i intalnesc chipul adorat,asa ca m-am retras pe pernuta rotunda de burete subtire intr-o husa scamoasa,rosie ,prinsa intr-un nasture la mijloc de pe scaunul pliant dintre masa si chiuveta,incepand a ma ruga si a zice in minte Rugaciunea Inimii “Doamne Iisuse Hristose,Fiul Lui Dumnezeu,miluieste-ma pe mine pacatosul?” ,calm si atent pana cand am amortit usor pe scaun,astfel incat actionand dezinvolt si departandu-ma doi pasi de chiuveta,m-am asezat jos,pe pernuta,pe podeaua de ciment sprijinindu-mi spatele de usa de lemn,loc in care m-am adancit in rugaciune,intr-o pozitie a corpului poate nefireasca,nefiind in genunghi ca tot crestinul smerit care cauta poate prin pozitioanarea clasica ,ingenunghind,sa atraga asupra sa binecuvantarea cereasca.

Rugaciunea repetata m-a facut parca,usor,usor fara sa constientizez prea mult, sa ma axez pe cuvintele rugaciunii,focalizandu-mi in acelasi timp atentia mai mult din intamplare,spontan oarecum decat in mod voit spre locul inimii din piept,unde am inceput sa vad cu un ochi al mintii ce mi s-a deschis undeva in crestet,deoarece ochii fizici erau de ceva vreme inchisi(concentrarea adanca si meditativa intotdeauna te face sa inchizi ochii spre a intelege mai bine ceea ce cauti,nu-i asa ?),niste creaturi negre,micute cat o unghie,ce tot dadeau tarcoale inimii,hulind si injurand pe Dumnezeu si pare-se ca si pe Maica Domnului .

Acele hule din timpul rugaciunii intotdeauna ma deranjau in trecut cand la inceputul credinciosiei mele adolecentine imi spuneam sarguincios rugaciunile de seara, atat de tare incat eram dispus sa citesc vreo zece pagini de rugaciuni dintr-o carte mica de buzunar,in vreo 3 ore,neexagerand cu nimic cand marturisesc acest lucru,doar sa-mi spun rugaciunile pe rand fara ganduri de batjocorire a Dumnezeului la care ma rugam.

Insa atunci,in acele clipe,minute,nu-mi pot sa-mi dau seama cat timp am petrecut in Rugaciunea Inimii,acele hule ale acelor fiinte micute si negre,nu m-au mai deranjat absolut deloc,totusi le priveam de undeva de sus cu liniste si detasare,iar cuvintele rugaciunii erau spuse de glasul meu,in mintea mea ,de altcineva,nu mai eram singur cu toate ca asa parea, pana cand am ridicat acel ochi deschis al mintii dinspre inima spre un nor de lumina,ce se indrepta parca de undeva nu prea sus,nu atat de indepartat ca norii obisnuiti de pe bolta cereasca,ci mult mai aproape de mine,era undeva aproape de tavanul bucatariei,daca i-as masura distanta cu oarecare apreciere,un nor al carui lumina nu-mi provoca nici cea mai mica neplacere privind direct inspre ea,ca atunci cand ochiul fizic uman priveste spre vreo sursa naturala sau artificiala de lumina cunoscuta noua ,in spatele carora s-ar afla soarele ,un bec,o stea,fie chiar si lumina lunii,toate aceste lumini ne fac sa clipim sau sa ne retragem ochii din directia lor,pe cand acea lumina spirituala mi-a dat impresia ca o puteam patrunde,desi nu cautam asa ceva,fiindca eram…

P.S.

Sper sa reusesc vreodata sa descriu aceasta experinta pana la capat,desi imi pare imposibil sa gasesc cuvintele potrivite pentru ceea ce am vazut si simtit atunci si mai ales sa incep sa ma rog din nou !

…uimit in contemplarea acelui nor de lumina ce semana intru-catva cu o nebuloasa alba,fina,compacta in forma sa nedefinita si a carui simpla vedere mi-a revarsat in suflet cea mai pura,delicata,sfanta simtire a fericirii.

Era atat de fireasca acea revelatie incat farama de constiinta a naturii umane ce parese ca ma conditiona inca,m-a facut sa deschid ochii,sa ma ridic in picioare,crezand poate ca timpul rugaciunii se incheiase,ca era de ajuns pentru o singura zi,nerealizand absolut deloc ca ceea ce experimentasem era unic,genuin si poate irepetabil,indreptandu-ma spre fereastra inchisa cu perdeaua alba,trasa,sa o vad pe ea ce tocmai se retragea din cadru ferestrei sale deschise,inauntru.Culmea fost-a poate in acele momente faptul ca sufletul nu mi-a mai trasarit de bucurie la vederea ei ,asa cum se intampla de obicei,cand ochii mei imbratisau imaginea ei,ramanand impasibil la tot ceea ce insemna ea pentru mine si uimit in continuare la lumea spirituala ce mi se deschisese inprejurul inimii si undeva in crestet,ca un ochi al mintii prin prisma caruia inca mai eram martorul supus si patruns de receptivitatea dezvaluirii simtirii divine.

Si iaca asa m-am intors in sufragerie langa maica mea,ce urmarea pe vremea aceea “Stii si Castigi” cu Mihai Calin pe Pro TV,dar totusi inca eram rupt de realitatile lumii acesteia,desi auzeam intrebarile si raspunsurile concursului TV, putin imi pasa de ce au facut unii sau altii pe lumea acesta care au ramas fara voia lor in istorie drept exemple negative sau pozitive pana la noi,dupa care am urmarit emisiunea “Credo” de pe TVR2,ramas singur in sufragerie de asta data,cu gandul inca in rugaciune si cu sufletul in simtire,uimit si impacat in sine ,ascultand preotii de la tv vorbind tocmai despre Rugaciunea Inimii ce pusese stapanire pe mine fara sa realizez nici macar in parte ceea ce se petrecea cu mine.

Abia dupa un an sau asa ceva,citind o carticica subtire despre Rugaciunea Inimii,m-am recunoscut,intelegand din sfaturile si descrierile misticilor sfinti ai Misterului Divin,ca si eu un biet ratacit pe jumatate om,am fost primit in Pridvorul Dumnezeirii si nu mi-a venit sa cred,chiar si acum imi este greu sa cred ca am fost binecuvantat sa simt,sa vad ceea ce atat de putini oameni ajung sa traiasca intr-o generatie o asemenea revelatie,care chiar daca nu te schimba dintr-o data ca om,nici nu te lasa sa mai ramai acelasi ignorant,inchistat in vechiile vicii si in vechea morala a regulilor si conceptelor abstracte ale teologiei Hristice,facuta parca inadins sa fie inteleasa de un grup restrans de teologi care cunosc limbajul termenilor ce sunt dintr-o limba straina pentru cei profani si mai putin culti .

Leave a Comment »

No comments yet.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Blog at WordPress.com.

%d bloggers like this: