Micael Nicolas's Blog

February 17, 2010

Filed under: Disecarea propriului Eu` — Micael Nicolas @ 02:08

Cat de iute isi pierde farmecul viata aceasta,cand auzim ca o anumita persoana,cineva cunoscut noua a murit,a trecut in lumea de dincolo si ce usurarea simtim realizand ca nu am fost noi aceia sau cineva cu adevarat apropiat noua,ci doar o veche cunostiinta de a noastra,insa ceea ce m-a pus cu adevarat pe ganduri de fiecare data la asemenea triste evenimente este acea stare sufletesteasca care pune brusc stapanire pe noi si ne releva instant micimea si limitele noastre,fiindca suntem cu adevarat nimic.Cu toata inteligenta si cu toata credinta noastra,in fata mortii suntem singuri si atat de neajutorati,ingrozitor de neajutorati,mai neajutorati decat cel mai mare handicapat,care este surd,orb,mut si complet paralizat,insa constient de stare vegetativa in care se afla,singurul lui contact cu lumea exterioara fiind doar atingerea celorlanti,atat de lipsiti de aparare suntem in fata mortii !

Leave a Comment »

No comments yet.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Blog at WordPress.com.

%d bloggers like this: