Micael Nicolas's Blog

March 21, 2010

Filed under: Spiritualitate — Micael Nicolas @ 02:25

Tot rugându-mă aproximativ sau în medie câte o oră dintre cele 24 de ore atât cât are o zi pe acest pământ şi citind câte ceva despre rugăciunea inimii aproape în fiecare zi,încep să-mi doresc să ţin acest obicei un an întreg spre a câstiga darul răbdării,de aceea nici nu încerc să obţin ceva mai mult,cu toate că simt că aş fi în stare forţând puţin limitele pe care parcă mi le-am auto-impus în subconstient  şi a avea puţin mai multă voinţă în a răbda facerea rugăciunii,care nu pare deloc o povară,dimpotrivă rugăciunea a devenit acel mijloc subtil cu care săpând în mina sufletului meu,realizez de fapt că mina nu-i de fapt o mina,ci o peşteră misterioasă,gata să-şi releve secretele,singura condiţie care există este să am destulă voinţă să păsesc din ce în ce mai adânc în ea şi a mări timpul acordat rugii la 1/30 ore.

Ceea ce este interesant până acum în facerea rugăciunii inimii,e tocmai faptul că mi se ascut simţurile,doar imaginaţi-vă cum ar fi să staţi singuri într-o cameră,pe întuneric în creierii nopţii,cu toată aparatura modernă inchisă : calculator ,televizor,celular şi pe deasupra să nu vă lăsaţi nici mintea să hoinărească pe unde vrea ea şi să o obligaţi să repete fără grabă,zicănd fiecare dintre cele zece cuvinte ale rugăciunii : Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu,miluieşte-mă pe mine ,păcătosul/a.” ,câte un singur cuvânt la fiecare inspirare a aerului în piept.

Vă zic eu,la început poate părea plictisitor,arhaic şi aberant acest obicei,dar cu timpul nu numai că te linistesti sufleteşte în această epocă a vitezei şi a stresului cotidian care îţi lasă impresia uneori,mai cu seamă pentru fanii O-TV-ului sau a maneliştilor inculţi ,că şi cei adormiţi din morminte ar fi stresaţi de atâta prostie şi incultură cu care suntem bombadaţi zilnic prin mass-media,dar începi să auzi clar ţicăitul ceasurilor din cameră sau chiar din bucătărie, dacă camera de zi sau sufrageria este în apropiere sau lătratul pichinezului vecinei din blocul de vizavi,care-i scos târziu în noapte să îngrase pământul sau să-l ude sau să-l auzi pe vreunul dintre vecinii tăi de palier sau de la etajul superior sau inferior cum râde singur sau înjură ca nebunul la o biată cutie cu un ecran de sticlă în faţă,şi totuşi chiar dacă mai îmi scapă câte un zâmbet pe întuneric la toate aceste ciudăţeni ale vieţii,rămân serios şi parcă atras în continuare de misterul rugăciunii.

Leave a Comment »

No comments yet.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Create a free website or blog at WordPress.com.

%d bloggers like this: