Micael Nicolas's Blog

May 22, 2010

Filed under: Crochiuri literare — Micael Nicolas @ 04:37

Era într-o zi de primăvară timpurie,soarele zâmbea cu dinţi, mai purtam geaca albă şi încă nu renunţasem la izmene,ieşind la plimbare pe afară şi aventurându-mă destul de mult în afara perimentului dimprejurul scării mele,mergând ca pinguinul sprijinându-mă în cârje,căutând deja cu ecolaţia dorinţei interioare o bancă în apropiere pe care să mă asez şi să-mi odihnesc gambele şi coapsele care începuseră să-mi ardă şi să-mi transmită la nivelul creierului,că am nevoie de o mică pauză spre a mă odihni oleacă . Exact când localizasem banca şi mai aveam doar câţiva paşi până la ea,din sens opus,mergând pe acelaşi trotuar se apropie o tânără şi drăguţă domnişoară,care din motive doar de ea ştiute sau fiind fericită ca orice altă tânără fată,nedezamăgită prea crunt de viaţă până atunci,îmi zâmbeste pur şi simplu din senin !

Aţi fi tentaţi să credeţi că ar fi devenit brusc amuzată de mersul meu de pinguin,nu-i aşa ? La fel am crezut şi eu în primă instanţă,păstrându-mi mina serioasă şi lucindu-mi fruntea de uşoara transpiraţie ce-şi cerea drepturile de la oboseală şi trecând unul pe lângă altul nesincronizaţi în răspunderea unui zâmbet cu un alt zâmbet ! Păcat că uneori aleg să gândesc şi să cuget asupra unor lucruri,total nepotrivite cu legile misterioase ale simţirii care întotdeauna ne arată instantaneu şi misterios ce e de făcut într-o anumită conjunctură în care suntem aruncaţi de banalităţile întâmplărilor de fiecare zi ! Am regretat mult timp,chiar şi acum regret că nu i-am zâmbit acelei fete pe care sigur nu o voi mai recunoaste nicioadată de ar fi să o revăd iarăşi întâmplător cu o altă ocazie .

O clipă ca aceasta reprezintă o lume sau cât o viaţă pentru mine,fiindcă eu nu trăiesc zilele ca toţi ceilanţi,eu pândesc clipele ca acestea ce mi se prefac în nişte frumoase amintiri de la necunoscuţi sau în regretul că n-am fost precoce şi n-am disecat clipa la momentul potrivit ,furându-i dulcele fruct al frumuseţii efemere a acestei lumi zgârcite,o ,atât de zgârcite în exprimarea unui sentiment zburdalnic resimţit trecător,scăldat întru sinceritatea absolută a sinelui dezbrăcat total de egocentrism  şi candid al fiecăruia dintre noi !

Dumnezeu m-a înzestra cu darul de a învăţa din greşeli,este extraordinar aşa ceva,rar comit aceiaşi eroare de două ori,deşi e posibil să mi se mai întâmple .De astă dată eram în vizită la mătuşa mea în capitală care locuieşte într-o zonă frumoasă ,verde şi linistită a Bucureştiul,unde în locul unei parcări din apropiere,primaria a făcut un fel de părculeţ cu alei,băncuţe,iar într-o parte şi în altă,un teren mai micuţ de fotbal,baschet,handbal ,asfaltat şi închis de jur împrejur cu un gard înalt de sârmă ca într-o cuscă ,iar vizavi un loc amenajat frumos cu nisip,legăne şi topogane pentru cei mai noi veniţi micuţi pe lume.Era o plăcere să privesc lumea ce se plimba ca la promenadă încoace şi încolo pe aleile parcului,care în cuplu ca iubiţi,care cu copii,care ca bătrâni ce adunau un regret un plus că se apropie de ieşirea din această scenă a vieţii !

Stând câteva ore bune şi bucurându-mă de bucuria frumoasă care mă înconjura,se întunecă şi apare la capătul aleii,unchiul meu trimis de mătuşa mea grijulie să-mi spună că e ora să mai intrăm şi în casă .M-am conformat,m-am ridicat de pe băncuţă şi ne-am îndreptat pe aleea îngrijită şi luminată deja de felinare spre casă.Nu facem decât câtiva paşi până când ne întâlnim venind din sens opus,cu două necunoscute,cu două pustoiace,fraged adolecente,care văzându-mă cum merg,îmi spun cu miscări ale mâinilor specifice genului şi cu zâmbetul inocentei şi al bucuriei trăirii vieţii din plin :

-Ce faci,dansezi hip-hop ?!

Auzind ce ia trecut prin minte,îi zâmbesc uşor surprins,lăsând-o să creadă ceea ce vrea şi chiar făcându-le semn şi mormăindu-le în păsărească mea,celor de prin jur care văzându-mă câteva zile la rând în părcuţul lor,mă adoptaseră ca pe un câine vagabont şi săriseră imediat în apărarea mea,iar unchiul meu se întunecase senin la faţă de mica impertinenţă a fetei pusă pe glume,la lăsarea întunericului !

Resimt magia vieţii doar atunci când prind clipa în colivia sufletului meu deschis ca văile munţilor ce-i perpetuază şi peste timpuri ca un ecou minunat,cântul corzilor atinse din întâmplare de neprevăzutul cu care suntem câteodată surprinsi de frumusetea lucrurilor mărunte şi a gesturilor negândite !

2 Comments »

  1. Scrii frumos:)

    Comment by Jolie — August 6, 2010 @ 15:53 | Reply

  2. Mulţumesc pentru apreciere ! : )

    Comment by Micael Nicolas — August 6, 2010 @ 19:46 | Reply


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Blog at WordPress.com.

%d bloggers like this: