Micael Nicolas's Blog

May 24, 2010

Filed under: Spiritualitate — Micael Nicolas @ 04:01

Din adolescenţă,de când prietenul meu din copilărie a reuşit să intre cu brio la seminarul din Craiova,s-a întâmplat ceva şi cu mine,parcă m-a contamintat cu felul său de a fi după ce l-am văzut prima oară când s-a întors acasă într-o vacanţă sau chiar într-un week-end,nu-mi mai amintesc foarte bine,cu toate că încă din generală începuse să se schimbe,să devină mai cuminte,dar nu mai după o despărţire mai îndelungată începi să realizezi că omul acela pe care îl ştiai de o viaţă,s-a schimbat,s-a metamorfozat,a devenit mai sobru,umbla în costum negru ,cravată neagră,doar cămaşa îi era albă,ci nici aceea tot timpul,şi când mă gândesc că împuscam cruci împreună,mai cu seamă el care era şi complet sănătos,dar nici eu nu mă lăsam mai prejos cu tot handicapul meu înnăscut !

Ţin minte că înjuram ca birjarul,Doamne ce cuvinte spurcate îmi ieseau din gură,dar aşa eram cu toţii în cartier.Îmi amintesc şi acum cum într-o zi de iarnă,copiii mă trăgeau cu sania pe derdeluşul de gheaţă ce se formase pe tortuarul bulevardului din apropiere,când am drăcuit sau înjurat ultima dată în viaţă,cel puţin pentru o lungă,foarte lungă perioadă de timp,abia după ce-am împlinit 25 ani şi am fost adânc zguduit şi rănit în cele mai profunde sentimente ale mele,când rând pe rând am abdicat să mai cred în iubirea fetei ce mă renăscuse ,descoperindu-mi fără să vrea,lumea simţămintelor arzătoare şi mistuitoare pentru un unic exemplar al creaţiei divine,care pentru mine a personificat-o ea însăşi o lungă perioadă de timp,creaţia toată,urmată de constientizarea că nu mai am tată,la figurat vorbind,că sunt pe cont propriu în viaţă,iar într-un final apropiat şi poate de aşteptat ,dat fiind virulenţa neaşteptată cu care răul a explodat în mine şi mi-a distrus,mi-a făcut ţăndări imunitatea virtuală,psihologico-sentimentală de care eram ocrotit până atunci,am renunţat şi la obiceiul de a mă ruga regulat seara şi dimineaţa,mai bine zis,undeva în noapte când ajungeam în pat şi undeva la amiază când mă trezeam din somnul morţii de o noapte !

Nu el,nu seminaristul m-a convertit la Hristos,aflasem de întruparea Dumnezeirii de la bunica mea care m-a crescut ,ingrijit şi iubit poate la fel de mult ca mama care mă născuse.Îmi amintesc şi acum cu deosebită plăcere,cum stătea întinsă de-a latul patului,sprijinindu-şi capul pe perna mare de desubtului căreia se afla o fel de blană lăcuită şi pliantă în ale cărei buze îmi ascudeam banii primiţi cu diverse ocazii când eram mic,cu un picior îndoit şi cu cel de-al doilea lăsat să atârne în afara lui,iar eu stăteam ghemuit în genunghi cu coatele pe pat,fiind doar ochi şi urechi la ceea ce-mi povestea despre Hristos,în felul său caracteristic,simplu şi relevant,aşa cum trebuie să fie o istorie povestită pentru copii .

Doamne şi cât îmi plăcea să o ascult,chiar dacă îmi povestea despre nişte oameni răi care i-au făcut tot felul de lucruri rele unui nevinovat,cu atât mai mult cu cât acel Om era Dumnezeu întrupat,mi se părea logic ca Acela să pătimească,era chiar interesant,ceea ce nu înţelegeam era faptul că Hristos nu riposta,deşi avea legiuni întregi de îngeri sub stăpânirea Lui şi ar fi putut să câstige războiul cu ei destul de repede şi de uşor ! M-il imaginam pe Hristos ca pe un fel de cowboy care i-ar fi putut să-i radă pe barbarii aceia extrem de uşor,dar n-a fost aşa,El a ales crucea,a ales să-i crucifice şi inima Maicii Sale ! Şi pentru cine a făcut toate acestea ? Pentru oamenii cei răi ! Era absurd,dar începând de atunci,absurdul acela mi-a schimbat felul de a gândi,mai bine zis de a-mi imagina lucrurile din lumea copilăriei mele fragede !

Biblia am început-o să o citesc pe la 15 ,16 ani,citeam puţin din ea în fiecare zi,de am ajuns să o termin în 2 sau 3 ani ,eram foarte constincios,rar mă uitam ce urmează în paginile următoare sau să citesc câte ceva de la sfârşitul cărţii,blibie care mi-a cumpărat-o chiar acest prieten al meu de la Craiova,ţin minte că a costat 5000 lei,erau bani pe vremea aceea în care leul se devaloriza de la o lună la alta,dar mama mi-a dat banii necesari să-mi cumpăr cartea,ca orice mama care îi face poftele copilului său.Din tot vechiul testament mi-au plăcut foarte mult pildele,înţelepciunea lui Solomon şi înţelepciunea lui Isus Sirah,chiar şi psalmii ; mă rugam Lui Dumnezeu pe vremea aceea să-mi dea şi mie darul înţelepciunii sau cel puţin să-mi scoată în cale un om luminat care să-mi descopere tainele lumii şi chiar să mi-L prezinte pe Dumnezeu. Acel gând rugător nu m-a părăsit nici până în ziua de astăzi,deşi îmi dau seama cu dezamăgire şi amărăciune,că vechiul drum către Dumnezeu îl voi găsi de acum doar în vechile cărţi ale sfinţilor vechi şi noi,nimeni dintre oameni nu mă va lua de mână şi mă va duce către Cel ce stă ascuns în inimile fiecăruia dintre noi,asteptând să vadă o slabă dorinţă oarbă,dar sinceră a noastră,a creatului cenuşiu,rătăcit şi rătăcind în continuare într-o viaţă stearpă şi rece aşa cum este a fiecărui om care s-a depărtat mult prea mult,nepermis de mult în era noastră super-tehnogizată şi hiper-conceptualizantă de El,de Creatorul mult iubitor,care dacă ne-ar arăta pe faţă cât de mult ne iubeşte,ne-ar arunca instantaneu în nefiinţa creaţionistă a nimicului absolut al primei clipe dinaintea materializării universului spiritual şi fizic atât cât cunoastem din el,la porunca Cuvântului : Să fie !

Dorinţa de a-mi cumpăra Sfânta Scriptură s-a născut într-o împrejurare stranie care m-a surprins şi m-a dezamăgit la momentul respectiv,când i-am cerut prietenului meu seminarist să mi-o împrumute şi mie pe a lui pentru ceva vreme,refuzându-mă intr-un mod destul de decis şi categoric,pe mine ,cu care împărţea totul,eram un fel de fraţi de cruce până atunci şi nici această întâmplare nu ne-a schimbat în vreun fel negativ raporturile de prietenie,însă a fost destul de ciudat să ţină la o carte mai mult ca la o persoană,ca la aproapele în sensul profund creştin al cuvântului.

Tocmai de aceea,peste câţiva ani,după ce m-am împrietenit cu fată ,amical vorbind, la sala de gimnastică,era extrem de drăguţă sub aspect fizic şi avea doar uşoare probleme la spate,era sănătoasă de astfel,dar făceam antrenamentul împreună şi dat fiind că era o persoană sensibilă,avea o inimă frumoasă,mi-a învăţat destul de repede şi păsărească mea,în acest fel ajungând să comunicăm destul de lejer şi să vorbim destul de mult între noi în pauzele de antrenament,în care într-una dintre ele am ajuns să vorbim şi despre Dumnezeu,spunându-i că eu îi văd pe popi ca pe niste unelte ale Dumnezeirii,absolut necesare în procesul mântuirii ,iar pe Dumnezeu îl văd ca pe o mare înfinită de lumină şi de simţire . Atunci am văzut o sclipire strălucitoare în ochii săi,credea în cuvântul meu,mă transformasem fără să vreau într-un mic apostol handicapat şi nu m-am putut abţine să nu-i promit :

-Lasă,dată viitoare când ne întâlnim,am să-ţi aduc biblia să o citeşti .

-Bine !

Mi-a fost şi mie greu să mă despart de biblie,dar o promisesem şi în rarele cazuri când îmi dau cuvântul,fac tot posibilul să-l împlinesc şi a cântărit mult şi acea întâmplare cu refuzul prietenului meu de a-mi împrumuta biblia sa şi n-am vrut să ajung cumva să preţuiesc mai mult cartea însăşi decât un suflet de om care l-ar fi descoperit la rându-i prin ea pe Dumnezeu !

Prietenul acestei fete locuia în acelaşi cartier cu mine,aşa că după ce a încetat să mai vină la sala de gimnastică,o mai vedeam din când în când în cartierul meu,mai schimbam o vorbă între noi…iar ultima dată cand am văzut-o a fost într-o zi de iarnă,friguroasă ,de început de an,reusise la facultate,se mutase la Bucureşti,eu mă plimbam cu cârjele mele, când întâmplător ne întâlnim,mă sărută uşor pe obrazi :

-Hei,ce mai faci ?

-Mă plimb puţin.

-Nu ţi-e frig ?

-Hm,ba da,dar mai ieşi din casă

-Îţi datorez o biblie !

-Ţi-am făcut-o cadou .

-O,mulţumesc !

-Cu plăcere !

Şi ne-am despărţit în acelaşi mod în care ne-am întâlnit după alte câteva scurte întrebări şi răspunsuri,simţindu-mă bine că am dăruit o carte din pricina cărora alţi au pornit războaie ! Nu cartea în sine este importantă,oricare ar fi ea,ci cât înţelegi şi încerci să aplici morala din ea în viaţa ta .Sunt sigur că dacă prietenul meu nu mi-ar fi refuzat dorinţa mea de a-mi împrumuta biblia lui,nici eu n-aş fi renunţat nicioadată la a mea !

5 Comments »

  1. Foarte frumos text.Te invit la randu-mi pe blogul meu personal a carui adresa e http://www.cupcea.lx.ro

    Comment by Radu — May 26, 2010 @ 18:24 | Reply

  2. Frumos…!Imi plac nespus de mult oamenii sinceri.Te invit la randu-mi pe blogul meu personal http://www.cupcea.lx.ro

    Comment by Radu — May 26, 2010 @ 18:26 | Reply

  3. Mulţam ! Abia acum am văzut comentariile tale pe care le-am recuperat din folderul spam,aşa se mai întâmplă uneori cu noii veniţi pe acest blog,neputând să fac nimic spre a îndrepta acest neajuns !
    Mă bucur nespus că esti interesat de Basarabia ,că numai aşa vom reusi împreună să vindecăm acel pământ şi oamenii săi de blestemul a aproape două secole de rusificare barbară şi criminală ,şi să-l readucem în matca firească a românismului dintotdeauna şi pentru totdeauna!

    Comment by Micael Nicolas — May 27, 2010 @ 02:30 | Reply

  4. Rascolitoare povestire, Micael. Si minunat numele tau – Micael Nicolas.

    Iti multumesc pentru cuvintele calde si entuziaste pe care mi le-ai trimis si pe care le-ai scris in paginile blogului meu. Iertare, rogu-te, ca iti raspund abia acum, uneori, cand sunt inghesuita cu multe, multe si cand nu imi simt propria fiinta mai adanc, imi este greu sa comunic. As putea spune si atunci cuvinte, dar ar fi la suprafata vorbirii, iar eu cred ca oamenii merita sa ma adresez lor cu ceea ce este profund in inima mea.

    Chiar daca si atunci, cand vin din adanc, vorbele mele nu sunt destul de vii, de expresive, sa spuna tot ce mi-as dori, cel putin stiu ca incarcatura lor de intentie asta este si ma simt impacata.

    Te imbratisez cu sufletul si ma inclin in fata sufletului tau.

    Comment by Dulce Deea — June 21, 2010 @ 11:21 | Reply

  5. Mulţumesc frumos ! Mi-am închipuit că trebuie să fii ocupată cu propriul tău sine şi cu înţelegerea care rezultă din ea,dar e atât de greu uneori să o exprimi pe măsură,mai ales când simţirea nu te mai ajută şi se retrage în propria matcă,lăsându-te singură să te chinui,căutând cuvinte !

    Comment by Micael Nicolas — June 21, 2010 @ 17:51 | Reply


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Create a free website or blog at WordPress.com.

%d bloggers like this: