Micael Nicolas's Blog

May 28, 2010

Filed under: Disecarea propriului Eu` — Micael Nicolas @ 18:43

Eu siluiesc cuvintele,le răpesc dulceaţa,le corup inocenţa,le amăgesc credulitatea şi le uit ca pe nişte târfe !

Se întâmplă uneori să nici să nu le cunosc prea bine,dar care-i omul ce iubeşte niste târfe…ne întâlnim,îmi soptesc povestea lor,încearcă să-mi fure minţile cu combinaţiile năstruşnice dintre ele şi să mă facă să cred că asemenea fraze atât de vii,de realiste,de crude în imaginaţia lor nu le-a mai scris vreun altul pe hârtie,chiar de le-a străfulgerat şi lor prin minte.

Nu-mi mai îmi pasă ,devin din ce în ce mai apatic la promisiunile desarte ale lor şi le biciuiesc cu sadismul masochistului nebun,care trădat fiind odată în dragoste,se răzbună ca un cretin pe celălante,care se asemănă întru-câtva la trăsături,în miscări,în mlădirea glasului cu Eva primă,ce ia aprins simţirea până într-acolo,rupându-l pervers de cer ,trântindu-l şi lăsându-l aproape fără de suflare într-o mocirlă mlăştinoasă ce riscă să-l înghită,omorându-l prin sufocare !

Dacă îţi dai seama la timp că toate formaţiuniile de litere ce formează cuvintele,frazele,capitolele,eventualele cărţi,nu sunt nimic altceva decât suflarea vie a autorului de odinioară,care acum când tu mă citesti ca un prost,bătându-mi joc de tine şi simţind poate un adevăr relativ în cele ce-ţi narez,te vei simţi rănit în orgoliul tău umflat naiv,fără de motiv sau dimpotrivă, vei aprecia sinceritatea-mi brutală cu care intuiesc reacţia ta emoţională,devenind sincer cu tine însuţi şi întrebându-te ca-n adolecenţă : Cine sunt ! Eu asta fac,mă psihanalizez şi tot încerc să-mi creez profilul psihologico-mentalo-spiritual şi să prind clipa a ceea ce sunt acum sau am fost odată în timp ! Mă uit la mine cum stau aşezat pe scaun,văd un trup de om,văd cum bat la maşină,sunt un microb insignifiant şi totuşi gândesc,simt,am idei şi nu ştiu de unde îmi vin ele sau ce-am făcut bun în viaţă ca să le merit,să le vizualizez ca un orb,simţind şi înţelegând lumea în felul lui specific,cum de sunt în stare să disec stări sufletesti asemănătoare,dar totuşi atât de diferite prin particularităţile lor de o subtilitate fină,încredibil de fină,de mă tem uneori că nu voi putea decupa exact sâmburul acela de viaţă concentrată într-un banal sentiment,al cărui sinonim în cazul de faţă ar putea fi un simplu atom,dar aşa cum eliberarea atomilor prin explozia unei bombe,rade tot,spârjoleşte tot în calea sa,aşa şi sentimentele ce le simt uneori,mă răvăsesc şi mă aruncă într-un aparent haos dezłănţuit pe care nu pot să-l controlez sau să-l stăpânesc,tot ceea ce pot face este,să-i rabd capriciile virulente şi să astept ca un câine bătut de soartă,retras pe o colină înaltă,să se retragă de la sine şi să-şi reintre în matcă,apele tsunamiului ce mi-au inundat brutal şi cu violenţă ,insula sufletului meu,adusă în pragul de a fi scufundată ca într-un cosmar terifiant ce-şi smulge viaţa din tine,trimiţându-te ca pe un sclav condamnat şi judecat deja de propriile fapte netrebnice,direct în iad,ca într-un coşmar de după coşmar,fără speranţa de a te mai trezi vreodată !

Leave a Comment »

No comments yet.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Blog at WordPress.com.

%d bloggers like this: