Micael Nicolas's Blog

June 30, 2010

Filed under: Disecarea propriului Eu` — Micael Nicolas @ 13:16

Obişnuiam să adorm cu ea în gând,să mă trezesc cu ea în gând,după aceea am pierdut-o printre aceleaşi gânduri ! Frumoasă este tinereţea,frumos este când iubeşti fără să te întrebi ce simţi,când ajungi să o înţelegi,intuindu-i lumea ascunsă din ea prin gânduri mute,gânduri care nu ţi-o explică,nu ţi-o disecă în nici-un fel intelectual,ci doar îţi imprimă în suflet imaginea ei prin amintire şi astfel o înţelegi,poţi să-i citeşti povestea ei,poate chiar ajungi să o cunoşti mai bine decât îţî închipuie ea că se cunoaşte pe sine,că omul,persoana umană oricare ar fi ea nu-i interesată atât de mult de sine cât este un îndrăgostit care nu prea constientizează ce trăieşte,pentru persoană adorată în secret faţă de lumea întreagă !

Când iubeşti devii dependent de ceea ce simţi şi în jurul acelei simţiri,creşti,te dezvolţi,te metamorfozezi,iar când totul s-a terminat,când iubirea a murit,simţi că te-ai dezrădăcinat de undeva,fără să-ţi dai seama de unde,fără să ai idee în ce alt pământ ai putea să te îngropi fără să te ofileşti cu totul,fără să ajungi să mori,şi un timp trăieşti aşa dezrădăcinat ca munţii plutitori din Avatar,legat de pământ doar printr-un firicel de cordon ombilical prin care te hrăneşti, supravieţuieşti,şi pluteşti prin lumea străină şi goală ca vidul de viaţă dimprejurul tău ! Încerci să-ţi stabileşti alte coordonate,deschizi ochii cruzi la lumină peste noapte,te dor,îi închizi la loc,visezi ,visezi,visezi la ea şi brusc îţi aminteşti că ea a murit,chiar dacă o mai vezi când şi când în lumea reală,în realitatea imediată,trăieşti mai mult din amintiri fără ca ea să fie moartă,chiar devii surprins când o vezi şi-ţi dă de înţeles atât de clar că ea nu te-a uitat,nici măcar n-a ajuns să trăiască din amintiri şi se alintă ,se dezmierdează la gândul că esti tot al ei şi orice ar face ea,nu vei ajunge nicioadată să o dispreţuieşti,să o consideri infamă !

Ştie că slăbiciunea ta pentru ea este mare,îţi cunoaşte orgoliu,îţi cunoaşte mândria,dar mai ştie că ea te-a îngenungheat ,te-a frânt şi totuşi nu mi-am pierdut gentileţea,nu m-am lăsat dus de valul indignării şi n-am făcut nimic să o jignesc în mod întenţionat,răzbunându-mă astfel prosteste pentru nişte copilării specifice vârstei ! Păcat că suntem amândoi morali şi respectăm legile acestei lumi o dată ce-am ales să mergem fiecare pe drumul nostru în viaţă,dar şi dacă se va întâmpla vreodată să ne descătuşem şi să încercăm să gustăm ceea ce n-am apucat să facem niciodată,vom face să crească încălzirea globală cu încă un grad,apropriindu-ne amândoi inevitabil de cataclism,de dezastru !

Ce lucru straniu să te despartă spaţii întregi,să ai propria ta viaţă,aşa cum este ea,aşa cum este a fiecăruia ,şi totuşi o sfărâmă de gând,o venă din inimă,o parte infimă din suflet să-i aparţină doar ei,şi să o simţi nesimţind-o,surd,neclar ca spectru unui spirit ce te bântuie neliniştit,care tot te leagă fără să vrei de trecut,care te face să te gândeşti de două ori înainte de a o ucide înlocuind-o cu o altă femeie ,pe ea,pe cea de neînlocuit ! Cum poţi să ucizi un spirit din trecut când nu mai crezi că ceea ce ar putea să-l ucidă, ar mai putea să se ivescă în viaţa ta,când nu mai crezi în ceea ce ai crezut,când râzi de sine când ochii îţi mai fug fără să vrei după coapsele altor căprioare ce se cer a fi vânate,fiind ele însele la rândul lor rănite de capcanele vieţii şi uitate prinse în laţ,în pădure ! Cum aş putea să eliberez de propriile spaime o astfel de căprioară sau să o fac să mai creadă că nu tânjesc la blăniţa ei ascunsă ,din care eu ca un om fără suflet,fără de milă,nu-mi doresc să fac altceva în afară de cizme şi să o calc în picioare ca oricare alt snob tâmpit ce trăieste artificial din imaginea pe care o proiectează ca o umbră efemeră asupra celorlanţi la fel de snobi şi de tâmpiţi ca el,ce iau o banală umbră caraghioasă drept titlu de glorie întru această lume !

Mai bine te laşi chinuit de vise şi de dorinţe decât să le împlineşti cu orice altă persoană,mecanic fără să-ţi pese şi după aceea să ai coşmaruri .La ce rost să-ţi baţi joc de tine cu o femeie care îţi provoacă gheaţă prin ceea ce este,prin caracterul pe care îl are,prin vulgaritatea ce o exprimă sau dimpotrivă cu o femeie care te anină,animându-te până la urmă cu ceva frumos caracteristic ei,dar nu te prinde,nu-ţi răpeşte sufletul din tine,ci doar îl ameţeşte ca într-o uşoară beţie,care te face să râzi cu poftă,să chicoteşti,să spui şi să legi fraze inspirate ca într-o poezie,însă nefăcându-te poet,nici plămădindu-te sau făcându-te să fi ceea ce nu esti  !

Leave a Comment »

No comments yet.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Blog at WordPress.com.

%d bloggers like this: