Micael Nicolas's Blog

July 1, 2010

Filed under: Spiritualitate — Micael Nicolas @ 21:06

De când am început să creez blogul “Rugăciunea Inimii” am intrat în contact cu diverse persoane pe messenger sau forumuri ,unii dintre ei teologi,alţi mireni ca şi mine interesaţi de mistica creştină. Ceea ce mă intrigă sunt unele cuvinte din limbajul pe care îl folosesc,unele dintre ele mi le-am însuşit şi eu intr-un mod uşor artificial,chiar dacă mă simt straniu când le scriu ,cum ar fi acest “Doamne Ajută” sinonimul salutului lumii profane .

Pe lângă aceste persoane mă simt un ateu,un mic drăcuşor ce îi arde de teologie,deşi nu neg existenţa lui Dumnezeu,dar nici nu m-am apucat să fac ceea ce fac spre a fi răsplătit de Dumnezeu pe lumea cealaltă,pur şi simplu am simţit doar un puternic imbold să dau viaţă acelui blog,ideea iniţială a fost să mă “recreştinez”,să încerc din nou să mă apropii de rugăciune,nu neapărat de rugăciunea misticii creştine,ci de rugăciune în general,fiindcă mi-a plăcut dintotdeauna acea exaltarea efemeră când o rugăciune este citită cu răbdare şi bunăvoinţă,când pentru câteva clipe sufletul îţi este umplut de dulceaţă şi minţii nu îi mai pasă de sensul cuvintelor rostite,lăsându-se scufundată în simţirea acelor clipe,gustându-le nesăţioasă din plin ! Ţin minte că asteptam liniştit şi încrezător să retrăiesc iarăşi şi iarăşi aceste momente din rugăciune,şi rar mi s-a întâmplat să nu-mi fie date !

Chiar şi acum dacă am să iau cartea de rugăciuni şi încep a mă ruga aşa simplu ca la începuturi,este foarte posibil să resimt acele momente de extaz dulce,numai că acea simţire am avut-o atât de des în prima tinereţe încât amintirea ei nu mă mai impresionează.S-ar putea zice despre mine că sunt ahtiat doar după recompensa rugăciunii şi nu mai mă mulţumesc cu puţin .Posibil să fie adevărat,dar parcă mai degrabă aş alege plictiseala,nestatornicia minţii şi stângăcia de care mă lovesc în timp ce practic rugăciunea inimii decât să alerg după recompensa imediată şi să dau din coadă ca un câine că am primit osciorul mult asteptat pentru nişte tumbe,aruncat de Stăpânul meu de undeva de după un gard înalt şi mat,care nu-mi permite să-L văd,să-L simt şi doar mă încredinţează de existenţa Lui într-un fel sterp şi sec !

Leave a Comment »

No comments yet.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Blog at WordPress.com.

%d bloggers like this: