Micael Nicolas's Blog

July 22, 2010

Filed under: Spiritualitate — Micael Nicolas @ 16:32

Îmi amintesc cu o nolstagie zglobie de prima mea spovedanie şi împărtăşanie care s-au pretecut pe la 14 ,15 ani de Paşti în Săptămâna Mare,chiar era Sâmbata Mare. Nu-mi mai amintesc să fi intrat în vreo altă biserică până atunci,deşi este foarte posibil să fi intrat,dat fiind că de la vârsta de un an ,părinţi mei au colindat aproape toată ţara cu mine(mai puţin zona Moldovei),ducându-mă la doctori specialişti sau lăsându-mă în sanatori de recuperare a persoanelor cu handicap,alături de mama sau alteori alături de una dintre bunicile mele.

Era sfârşitul lui martie sau începutul lui aprilie,Paştele căzuse devreme în acel an ; era un frig afară în acea dimineaţă şi zăpada nu se topise cu totul încât mă îmbrăcase mama bine,cu hanorac gros,fular,căciulă,mi se pare că-mi dăduse chiar şi mânuşile la purtător,că nu-mi mai amintesc exact de le luasem în mâini sau nu.Ajungem la cea mai frumoasă biserică din oraş aşa precum era considerată la acea vreme(între timp aproape s-au finalizat lucrările la catedrala începută la câţiva ani după revoluţie,mai trebuie doar tencuită şi pictată),unde slujea şi încă slujeşte preotul zonal de care aparţinem,cobor alături de tatăl meu din vechiul(noul) Olcit bleu,mă agăţ de braţul său,intrăm în curtea generoasă a bisericii,intrăm în pronaos…prima imagine pe care paradoxal o văd este tocmai pictura Lui Hristos Pantocrator din bolta naosului,ne apropiem de icoana din dreapta din pronaos,dau să apuc să o sărut ,când simt mâna tatălui meu cum îmi “smulge” căciula din cap,spunându-mi şoptit : În biserică nu stai cu căciula pe cap .

Habar n-aveam de regula aceasta,cu toate că este posibil să fi auzit de ea.

Intrăm în naos,ne apropiem de preot,faţă familiară pentru mine,îi spune tatăl meu că vreau să mă spovedesc,preotul mă preia, mă duce într-un colţ al bisericii,începe să citească nişte rugăciuni,îmi dă parcă să ţin o lumânare,mă întreabă dacă pot să stau în genunchi,mă asez în genunchi,el pe un scaun şi mă întreabă : Ia spune-mi tu ce păcate ai ?

Îi însir în păsăreasca mea câteva păcate ce-mi vin în minte,mă întreabă dacă am ţinut post,îi răspund afirmativ,ţinusem câteva zile,aproape o săptămână de post,mă dezleagă de păcate şi îmi sopteşte că îmi dă drept canon, să ţin şi în acea zi post,mai spune câteva rugăciuni de final şi-mi zice că are să vină el la mine să mă împărtăşească.Aştept,mă închin,mă împărtăsesc şi mă ia tatăl meu acasă.

Nu ştiu cum s-a întâmplat,dar tatăl meu lasă maşina în stradă,pe semne că mai avea cumpărături de făcut,îl iau iarăşi de cot,o luăm pe alee şi pe lângă blocul de vizavi,mă lasă pe banca de acolo,fiindcă în acel loc lumina şi încălzea soarele mai bine.Ramânând singur,încerc să înţeleg mai bine ce s-a întâmplat cu mine în acea scurtă suită de mici evenimente,desigur că nu înţeleg foarte multe lucruri,eram totuşi copil şi judecam şi mă comportam ca atare.

Într-un final descoperindu-mă mama că am sosit,mă strigă şi mă cheamă în casă .Mă supun cu bunăvoie,oricum nu era niciun copil pe afară,intru pe uşă şi un miros atât de plăcut de prăjituri proaspete mă îmbie încă de la intrare,mă ajută să mă dezbrac mai repede şi mă întreabă râzând : Cum a fost la popă ?

Nu am timp să-i răspund că deja dădusem iama în prăjituri ,niste cornuleţe gustoase,cozonac sau ce mai era pe masă.

Puţin după aceea mă întreabă : -Ia zi,ţi-a dat canon ?

-Ce-i canonul ? habar n-aveam ce înseamnă acel cuvânt. Îmi explică pe scurt ce era canonul,iar eu exclam :

-Au,trebuia să ţin post şi azi !

-Lasă mamă,mănâncă acum că îi spui data viitoare că n-ai ţinut canonul şi te iartă popa ! Şi am mâncat prăjituri pe mai departe ,mâhniindu-mă întrucâtva de naivitatea mea .

3 Comments »

  1. I wanted to thank you for this great read!! I definitely enjoying every little bit of it I have you bookmarked to check out new stuff you post

    Comment by sex filmy — July 26, 2010 @ 01:41 | Reply

  2. Thanks ! You are always welcome here !

    Comment by Micael Nicolas — July 26, 2010 @ 17:31 | Reply

  3. Wow man,you are a pretty dirty pervers ! We live in a free world but those things are too much ,it`s a bad thing that we lost so fast our romance,but that`s life,we have to live it to the end !

    Comment by Micael Nicolas — July 26, 2010 @ 17:48 | Reply


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Blog at WordPress.com.

%d bloggers like this: