Micael Nicolas's Blog

August 1, 2010

Filed under: Disecarea propriului Eu` — Micael Nicolas @ 05:41

Cu câteva zile în urmă ,într-o zi ploioasă cu tunete şi fulgere,fiind obligaţi să închidem televizorul şi calculatorul(doar tatăl meu a făcut excepţie de la regulă,urmărind competiţiile sportive într-o cameră),am mai schimbat o vorbuliţă cu măicuţa mea, asezaţi pe fotolii în sufragerie,şi tot sărind de la una la alta,am ajuns să vorbim şi despre tânăra familie de pe aceiaşi scară cu noi,căreia ia fost dat să aibă două feţite cu retard sever mental şi din acest motiv este frecvent subiect de bârfă la bancă.

Maica mea este destul contrariată de acele inerente şi maliţioase bârfe,şi pe când îi stă în putere se transformă în avocatul tinerei famili din convingere,pledând cauza conştiinţei sale ,încercând să-i sensibilizeze pe ceilanţi care îi judecă cu prea multă uşurinţă din ignoranţă şi prostie.

Cu mama fetelor chiar am fost coleg în generală şi de mică era o fire ambiţioasă şi premiantă a clasei,iar pe soţul său l-am cunoscut când s-au mutat în acelaşi bloc în care locuiesc de o viaţă.Amândoi sunt intelectuali,au terminat câte o facultate.Şi au două feţite frumoase,blonde,doi îngeraşi cărora le-a fost refuzat darul inteligenţei,într-o lume avidă după informaţi şi prea grăbită şi neinteresată de cei slabi şi incomplet înzestraţi cu darurile vieţii.Pentru mine personal,handicapul a devenit un alt mod de a privi viaţa,de a înţelege ceea ce este de înţeles pe acestă lume,nefiind un personaj activ,ci mai degrabă unul pasiv,dar care gândeşte,observă,judecă lucrurile şi relaţiile între oameni.Nu resimt milă pentru handicapaţi,fiindcă nu mă compătimesc nici pe mine însumi,călătoresc în viaţă aşa cum mi se aşterne în faţă,cu toate că am visurile mele,idealurile mele sau dimpotrivă fanteziile mele în care mă refugiez când viaţa reală devine prea apăsătoare sau dimpotrivă plictisitoare,golită de sens ori pervertită de o simţire murdară !

Sunt liber fată de prejudecăţi sau în orice caz nu am prea multe,astfel că pot să văd şi să observ lucrurile trecând dincolo de aparenţe ,ca o fantomă dincolo de carapacea transparentă în care fiecare dintre noi se ascunde şi se încuie,plânge,speră,se revoltă,se închină,caută să se împace cu soarta prea grea ce ia fost hărăzită sau din contră nu îi pasă de ceea ce simte şi îi biciuieşte din înconştienţă pe ceilanţi şi pe sine, astfel sinucigându-se singur întru nesimţire !

Mă uit aşa la ei atunci când iasă pe afară cu fetele,cum ea este aproape în permanenţă iritată ,nervoasă,neîmpăcată cu gândul că fetele sale nu sunt normale,iar el este împovărat de situaţie,obosit,stresat,având şi două locuri de muncă,dar are un suflet bun,calm,răbdător,îşi iubeşte fetele,este un părinte adevărat,amândoi sunt părinţi buni,însă spre deosebire de ea ,cel puţin după aparenţe îţi lasă impresia că s-a cam mai împăcat cu soarta,că nu se mai aşteaptă la minuni în ceea ce priveşte fetele lui.

Greşeala lor capitală este că se mai simt încă răniţi în orgoliul lor de oameni în ceea ce priveşte părerile inculţilor întru ale sensibilitătii umane,care ajung până la urechile lor sub forme de bârfe,de palavre ale unor oameni care trăncănesc prea mult, vrute şi nevrute doar de dragul de a se auzi vorbind,de a realiza că nu sunt muţi şi în concesinţă au o brumă de inteligenţă,că doar nu-i aşa,sunt capabili să-şi lege gândurile în fraze cuvântate .Încă nu au puterea să se detaşeze de mărunta lor societate în care se învârtesc singuri ca peştii prinşi,capturaţi şi aruncaţi fără voia lor în acvarii de sticlă în care deoseori nelibertatea şi lipsă oxigenului din apele lumii îi stresează fără un motiv anume şi ceea ce este şi mai grav,fără să ştie acel lucru,fără să ştie că există viaţă liniştită şi în acvariu,fără să fi obligat să te tot loveşti de pereţii închisorii de sticlă în care ai fost aruncat nemilos şi violent din caruselul tinereţii !

Revenind acum înapoi la vorba glăsuită între mine şi a mea maică,o întreb mai în glumă,mai în serios :

-Păi ce,nu te-ai împăcat cu soarta că m-am născut aşa ?!

-Esti prost,cum să mă împac cu aşa ceva !

Răspunsul ei categoric m-a surprins,nu mă aşteptam deloc la o asemenea reacţie fermă fără vreo umbră de îndoială, care automat m-a aruncat pe gânduri,cugetând în sinea mea : O mamă este singura în stare să se judece şi cu Dumnezeu pentru copilul său ! Asta m-a marcat,gândind că dacă părintele sau tatăl caută cauzele şi motivele pământeşti ale destinului blestemat al copilului său şi dă vina pe doctori şi pe incompetenţa lor medicală,o mamă aruncă mai întotdeauna acuza sa asupra Creatorului şi Îl cheamă la judecată fără prea multă teamă ! Este încredibil aşa ceva ! Este ca şi cum Eva l-ar fi acuzat pe Dumnezeu după căderea omului în păcat : De ce ai pus pomul acesta în mijlocul Raiul,Ai vrut să ne otrăveşti ?! Este aberantă o asemenea acuză,însă dacă primii oamenii ar fi avut copii înainte de căderea lor ,şi copiii ar fi gustat primii din pomul amintit,Eva n-ar fi pregetat să lanseze o asemenea acuză atât de îndrăzneaţă asupra Creatorului ce ne-a adus la viaţă din nimic,nimicul acela abstract pe care ne este imposibil să şi ni-l imaginăm, dalminteri să-l recreem printr-un experiment ca atâtea altele care încearcă toate laolaltă să ne explice raţional şi ateu apariţia vieţii pe pământ şi naşterea universului în care trăim !

Bărbatul este mai contemplativ,femeie este mai pragmatică,completându-se reciproc unul pe altul,din nefericire aceasta se întâmplă îndeosebi la modul ideatic al ideei şi mai puţin în cotidianul fiecărei zile a fiecăruia dintre noi !

5 Comments »

  1. Thank you for your help!

    Comment by 2 Story Storage Building Plans — August 2, 2010 @ 08:37 | Reply

  2. :O So mush Info :O THis Is he MOst AMAzing SIte DUDe

    Comment by quick belly flattening exercises — August 2, 2010 @ 08:37 | Reply

  3. Great articles & Nice a site.

    Comment by cd rom registry filters — August 2, 2010 @ 08:37 | Reply

  4. Intotdeauna m-a lasat muta astfel de situatii. Nu stiu nici ce sa le spun, nici cum sa ma comport fata de parintii unor astfel de copii.
    E mult prea dureros si trist.
    Desi, handicapul e in noi, nu stim sa ne comportam normal, natural fata de ei.
    Ca sunt dependenti de altii, e adevarat, dar altfel cum ne-am putea noi desavarsi iubirea fata de semeni?
    Fara indoiala e greu sa intelegi de ce exista astfel de “cruci” de purtat, dar daca tot le duci, trebuie s-o faci cu demnitatea si seninatatea unui “ales”.
    Ce stii tu omule, prin cine te vei mantui? Poate acest copil iti netezeste calea spre lumina, poate ca el afla mai repede lumina pe care noi o pierdem in bezna acestei lumi.

    Fiica mea imi povestea, ca plecand in pelerinaj la Taize, odata a fost cazata la o doamna care avea o fetita cu un astfel de handicap. Ea primise in gazda vre-o 5 fete, ceea ce nu-i usor, mai ales ca iti asumi o anumita responsabilitate fata de ele.
    Ceea ce a surprins-o a fost modul in care le-a spus fetelor despre fiica sa, care statea mai mult intr-un centru pentru copii cu handicap. Le-a cerut permisiunea sa o adcuca acasa, pentru ca ii plac tinereii(pentru ca si ea era deja o domnisoara de 17 ani).
    Fetele s-au impacat foarte bine cu ea. Nu le deranja, nu intra la ele in camere, dar cand erau impreuna nu-si mai incapea in piele de fericire. Radea tot timpul.
    Fetele nu stiau cum sa se comporte cu ea, mai ales in prezenta mamei, dar doamna radea cu ele, glumea si ce a fost surprinzator,a fost faptul ca nu se ferea sa spuna dragastos”handicapata mea”.
    Noi ne ferim de acest apelativ, dar doamna se comporta foarte natural, spunea lucrurilor pe nume, nu lasa sa se intrevada o urma de tristete, frustrare pe fata ei.
    OK, avea acest handicap, dar oamenii trebuie acceptati asa cum sunt, cu atat cat pot ei, asta este “starea lor de normalitate”, sunt “putin mai diferiti”, cum spunea ea, dar se bucura de acelasi soare.
    Desigur si sistemul de asistenta sociala este mult mai bine conturat, la ei. Parintii unor astfel de copii, nu sunt lasati singuri cu toata povara pe umrii lor si nici nu sunt priviti cu raceala( ori mai rau, ca niste paria), cum se intampla la noi.
    Ce sa zicem? Alta cultura, alta mentalitate…

    Comment by cammely — August 4, 2010 @ 02:21 | Reply

  5. Noi abia acum învăţăm să comunicăm cu adevărat,aşa că este foarte greu după 50 ani de comunism primitiv(mai cu seamă în ultima sa decadă) şi după 20 de ani de tranziţie economică foarte dureroasă pentru tot românul simplu,să adoptăm mentalitatea şi cultura despre care vorbiţi d-voastră în finalul comentariului,însă lucrurile se mişcă în direcţia cea bună,chiar dacă nu cu acei paşi de uriaşi pe care i-am dori cu toţii,ci paşi de furnică !
    Oricum ceea ce a fost mai greu a trecut,cel puţin aşa văd eu lucrurile,fiind şi o persoană mai optimistă din fire !
    Handicapatul nu-i nimic altceva decât un altfel de om,care se simte diferit tocmai din pricina privirilor curioase,răutăcioase,inocente,întrebătoare sau mai ştiu eu cum,atunci când ne vedeţi pe stradă,în rest,în sinea sa nu se simte cu nimic mai prejos decât cei sănătoşi cânt nu este obligat fie şi inconştient să facă mai tot timpul această comparaţie,că fiindcă aşa cum voi ne judecaţi din priviri,aşa şi noi vă judecăm privirile voastre,le disecăm ,spre a înţelege ce ne transmit ele exact,şi facem aceasta involuntar,că aşa ne-am obişnuit,să ne raportăm la voi cei sănătoşi mai de fiecare dată ,aşa cum ne raportăm acum la americani şi la vest europeni,dorind să ajungem să trăim nivelul lor de viaţă atât de mult lăudat şi râvnit!🙂
    Se întâmplă uneori să mă distrez copios în sinea mea când alţii mă judecă,că doar şi eu îi judec pe ei,şi le găsesc multe puncte slabe care îmi provoacă amuzamentul,că doară nimeni nu-i perfect ,nu-i aşa ?!

    Comment by Micael Nicolas — August 4, 2010 @ 04:40 | Reply


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Blog at WordPress.com.

%d bloggers like this: