Sunt ca un mort care încearcă să se mişte,aşa şi eu îmi caut gândurile atunci când simt ceva neclar în adâncul din mine şi nu-l pot exprima în cuvinte!Cum aş putea să exprim ceea ce nu gândesc,ci doar intuiesc,presimt cum mă rotesc într-un vârtej abstract,într-un întuneric fără de speranţă!Cum să ies din această înfundătură,când fără să vreau sunt aruncat în ea,neştiind nici măcar ce caut acolo,ce sper să găsesc,sunt mai inert ca cosmosul,si of doamne,câtă energie există totuşi în el !Ce sunt eu de fapt,că încă nu realizez,dar asta nu mă opreşte să mă întreb,cum de gândesc,de ce îmi ridic aceste probleme,de ce nu sunt ca orice alt animal,simplu,reducându-mă doar la nevoile primare,şi totuşi cum se face că ceea ce nici măcar nu intuiesc ,mă intrigă! Este absurd aşa ceva,este un paradox existenţial ce pare-se că-şi bate joc de mine,dar nu mă irită acest fapt,dimpotrivă mă intrigă şi mai tare .Caut răspunsuri la nişte întrebări pe care nu le am.Oare le caut în van?! Sau sunt ca muribundul acela care-şi presimte sfârşitul apropiat şi începe să ţintuiască cu privirea din ce în ce mai des înspre vreun colţ gol al camerei sale viitor mortuare,încercând să descifreze pare-se,cu o credinţă oarbă şi mai rece ca trupul ce i se amorte ,tainele morţii ce îl învăluie în braţele sale reci,implacabile şi neiertătoare?Nu ştiu de ce această presimţire mi se înfiripă în gânduri,şi nici de ce gândurile cer a fi spuse în cuvinte,tot ceea ce ştiu este,că tot ceea ce-am scris aici,nu a fost de la mine,nemeditând profund asupra lor,ci doar comtemplând pentru câteva clipe o idee,o idee ce n-a vrut să moară în înseşi clipele în care am văzut-o mişcându-se în mine,ca un făt neatâmpărat când mămica sa este la ecograf,cerşind parcă o nouă mângâiere şi alintare aflându-se încă singur, în lumea sa pre-natală !

Meditez,meditez uneori,sunt atras de gânduri în lumea lor,dar oare ce este meditaţia de fapt?!Oare un amalgam de gânduri amestecate şi născute din simţire?!Care este procesul de meditaţie,unde se naşte ideea,unde atinge apogeul eul lăuntric ce o simte pe deplin,şi apoi cum de moare,cum de dispare în însuşi neantul fără nume,fără contur,abstract din care s-a născut?!De ce nu sunt oare în stare să scriu o carte întreagă într-o noapte pornind de la o idee,dacă în câteva dintre celelalte arte aceasta se poate ?Un pictor genial poate să-şi proiecteze imaginaţia sa amestecată în umbre,culori,fantasme în diverse forme şi mărimi într-un tablou remarcabil dintr-o singură vâcnire a pensulei sale de maestru.Un scriitor abia leagă câteva cuvinte aşa precum le simte şi le vede cu adevărat în el,şi gata,devine şi sleit de puteri,epuizat de energie,şi cu toate că arde în continuare pe dinăuntru,simte intens ceea ce are de gând să scrie,brusc rămâne în pană de energie şi începe să se împotmolească în cuvinte,iritabilitatea îi creşte,se simte văduvit,nedreptăţit de propria neputinţă şi slăbiciune de a scrie,înţelegând la fel de brutal impotenţa intelectuală ce-l loveşte mişeleşte,că n-are nici un rost să se împotrivească firii,deja războiul cu sine s-a isprăvit şi el este mort,gândind prin efortul ultimilor neuroni pe care lipsa de oxigen încă nu i-a atins,stingând la rându-le scânteia lor !