Micael Nicolas's Blog

November 28, 2010

Filed under: Disecarea propriului Eu` — Micael Nicolas @ 05:47

Am aşa o avidă curiozitate să înţeleg cum se naşte gândul,din ce se naşte gândul,că nu mă mulţumesc deloc cu banala explicaţie ştiinţifică cum că neuronii se cionesc între ei şi aşa precum din ciocnirea a două pietre se nasc scântei,tot astfel se naşte şi gândul într-un fel extrem de simplist descris !

Cum din nimic apare ceva,unde se termină comtemplarea aceea primă a unui lucru,fiinţă sau eveniment văzut şi unde începe gândul,raţionarea şi etichetarea celor experimentate?Am observat că uneori când mă lovesc de ceva nou,inedit,nemaivăzut până atunci,că am nevoie de momente bune să încep să raţionez,să clasific,să deslusesc noutatea ce mi se înfăsişează în faţă,iar alteori înţeleg instant ceea ce se petrece,chiar preîntâmpin înţelegerea parţială a acelui fapt prin simţire,intuind abstract fără niciun fel de gânduri,gândurile fiind sinonimele cuvintelor în minte,ceea ce ar urma să se întâmple.Să fie această stare doar o analogie spontană între disecarea momentului până la miezul său cel mai subţire şi revelaţia ante-factum a ceea ce urmează să se întâmple?!

Bine,dar ce este relavaţia atunci?Care este contextul psihic,emoţional în care ea apare?Am observat că atunci când eşti liniştit,calm,fără o preocupare mentală precisă,doar trăieşti, fără să fi apatic sau dimpotrivă atent la ceea ce pare că te surprinde,tocmai atunci scânteia scapără şi un licăr de lumină a înţelegerii se aprinde în tine însuţi,având în aceea clipă exact compoziţia exactă ce permite priceperea evenimentului în plină desfăşurare ca şi cum un fulger te-ar lovi pe o planetă moartă !

Este absurd ceea ce scriu,dar aşa mi se întâmplă mai de fiecare dată când forţez lucrurile,raţionând tâmp fără urmă de simţire în sine,vrând să nasc cuvinte vii cu o minte ce se roteşte în gol,neavând deloc suflu simţirii în vele !

Sunt mort fără simţire,îmi place să ard,să sufăr,să mă zvârcolesc,să mă înspăimânt,doar să las simţirea dureroasă să mă disece,iar disecându-mă cu ferocitate,să o disec şi eu atâta timp cât mă lasă cu suflare !Dar cum să ajungi să suferi într-o asemenea măsură,când am mai îmbătrânit şi inima-mi nu mai e la fel de încercată ca odinioară!Oare am devenit prea raţional sau dimpotrivă comod,indolent şi rece la cele ce până nu demult mă asaltau pătimaş cu arsurile lor ce vroiau să mă transforme de viu în cenuşă !

Ciudat este că întotdeauna mi-am dorit să ajung la această vârstă,parcă intuind încă de pe atunci,de când căutam înţelepţiunea,că patimile oricare ar fi ele,se sting şi mor pe măsură ce nu m-au putut zdrobi exact atunci când furia lor aprigă era cea mai mare asupra sufletului ce descoperea uşor,uşor liberul arbitru şi şansa de a alege !Acum pare-se că trebuie să-mi înving plictiseala şi lenea ce mă tot atinge,şi să desprind răbdarea ca să intru pe ultima sută de metri spre Dumnezeu !

Leave a Comment »

No comments yet.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Blog at WordPress.com.

%d bloggers like this: