Micael Nicolas's Blog

December 24, 2010

Disperarea,răbdarea înfrântă !

Filed under: Politica aşa cum o văd eu. — Micael Nicolas @ 04:28

Ar fi trebuit să fiu un nenorocit,un nefericit,un frustrat,un complexat,totuşi Dumnezeu m-a binecuvântat să mă nasc handicapat,însă chiar şi aşa în mod paradoxal antonimele a tot ceea ce ar fi trebuit să fiu mă caracterizează cel mai bine,mai clar fie spus,sunt un om care caută prin lucrurile mărunte de fiece zi să se implinească şi chiar sunt implinit,la fel fericirea o găsesc tot în lucrurile mărunte,sunt indiferent la frustrări chiar dacă ele nu mă ocolesc,le consider normale ca fiind parte din jocul,călătoria vieţii,şi în sfârşit m-am eliberat de ani buni de majoritatea complexelor ce mi-au marcat adolescenţa.

Ce-aş putea să-mi doresc mai mult de atât,când încă din adolescenţă mi-am dorit şi am sperat că am să ajung la această vârstă,vârsta înţelepciunii firii,în care experienţa acumulată din disecările crude la care m-am supus de bunăvoie altădată se împleteşte acum în calmitatea şi detaşarea cu care privesc acum viaţa,iar acestea la un loc proiectând omul care sunt acum.

Ciudat într-o asemenea derulare a poveştii vieţii mele este,că mi-am pierdut parcă compasiunea şi chiar înţelegerea pentru oamenii care ajungând în situaţii disperate,recurg la gesturi pe măsură la fel de disperate,exemplu nefericitului care a sărit în gol de la balconul parlamentului este de o elocvenţă a disperării celei mai crude.

Adevărul este că societatea românească s-a atomizat extrem de mult în ultimii 10 ani,nu prea mai avem idealuri care să cuprindă intr-o proporţie covârşitoare pe locuitorii acestui stat,decizia Franţei şi a Germaniei de a penaliza într-un fel stagnarea unor reforme în justiţie ş.a.m.d.,oponându-se astfel aderării României la spaţiul Schengen este după părerea mea o frecţie la piciorul de lemn,în sensul că nu mă afectează direct,sunt bătrân de pe acuma spre a mă iluziona cu gândul emigrării spre meridianele bunăstării,nici nu mai cad în capcana acelora care arunca toate insuccesele României în spatele maleficităţii demonilor de la Moscova.pur şi simplu aşa a fost să fie,trimiţându-i scurt la origini şi pe nemţi şi pe franţuji,că doar aşa stă bine unui om civilizat…,să înjure scurt şi să încheie rapid acest capitol !

Pe de altă parte imaginile acelea cu acel nefericit care plonjează în gol sărind de la balconul parlamentului, strigând :“Boc, aţi luat drepturile copiilor” şi având scris pe tricou mesajul :“„Ne-aţi ciuruit/Ne-aţi ucis viitorul copiilor noştri/Libertate” şi avea în mână o bilă portocalie pe care era tipărit numărul 13” ,sunt de-a dreptul şocante !

Când asemenea evenimente triste,delirante,duse la extrem au loc în societate,sunt semne de furtună,primejdioase,pur şi simplu acesta va fi punctul de cotitură,răscrucea ce va îngropa PDL-ul,dacă strategii acestui partid care se ocupă de imagine şi mai ales de comunicarea cu presa şi cu societatea civilă nu îşi ies din letargie,nu schimbă ceva la vârf,fiindcă doar înlocuirea lui Boc nu va fi de ajuns ca PDL-ul să poată spera ca va mai obţine 20% la viitoarele alegeri !

Boc pentru mine în această ecuaţie este doar o victimă colaterală,chiar pozitivă şi de bună credinţă,alţii sunt mafioţii care trag în jos PDL-ul,pornind de la fostul primar bordură ,Adrian Videanu,trecând pe la Radu Berceanu si ajungând la Elena Udrea,atât de mult demonizată pe drept sau pe nedrept de către presă, că tot n-are importanţă !

Dacă m-ar chema Emil Boc sau Traian Băsescu i-aş da afară din partid pe nesimţite,fără pic de remuşcare,dar ce te faci când şi PDL-ul duce lipsă de personalităţi vizibile în spaţiul public care i-ar putea înlocui pe acestia trei de mâine,şi asta nu este doar meteahna PDL-ul,ci a întregi clase politice româneşti din actualul parlament.Încredibiil aşa ceva după 20 ani de la revoluţie,nicio conducere a niciunui partid nu are opoziţie în sânul său,aşa cum se întâmplă şi este normal să fie în occident !

Cât suntem de afectaţi încă de mentalitatea comunistă,a liderului suprem,a liderului fără concurenţă,a unui Stalin în variantă simplă,românească !

În final,poate că este mai bine că occidentul pune presiune pe noi şi nu ia de-a gata toate promisiuniile de schimbare şi de mordernizare a ţării pe care liderii de la Bucureşti în volubitatea lor nu se sfiesc a le spune ca pe vremea planificării vechilor cincinale comuniste !

3 Comments »

  1. […] Disperarea,răbdarea înfrântă ! Fri Dec 24, 2010 4:28 am Ar fi trebuit să fiu un nenorocit,un nefericit,un frustrat,un complexat,totuşi Dumnezeu m-a binecuvântat să mă nasc handicapat,însă chiar şi aşa în mod paradoxal antonimele a tot ceea ce ar fi trebuit să fiu mă caracterizează cel mai bine,mai clar fie spus,sunt un om care caută prin lucrurile mărunte de fiece zi să se implinească şi […] […]

    Pingback by Disperarea,răbdarea înfrântă ! - Ziarul toateBlogurile.ro — December 24, 2010 @ 05:22 | Reply

  2. Nu cred ca occidentul si aceasta uniune scriptica ar aduce vreun avantaj concret Romaniei. Sincer, regret enorm ca am fost lasati pe mana camatarului mondial FMI si ma tot intreb cum o tara ca a noastra, care intruneste aproape toata paleta de resurse naturale a ajuns atat de saraca incat sa aiba nevoie de ajutor si control extern. Nu fac partizanat politic, deoarece nu-i vad sensul, toti cei care s-au perindat in ultimii 21 de ani pe la putere in Romania si-au demonstrat cu prisosinta atat incompetenta cat si reaua intentie. Nu pot nici sa protestez, nu stiu cum. Singura varianta care mi s-a parut justa, desi nesemnificativa si precara, e absenta mea la vot. Nu pot vota, pentru ca votul in sine inseamna incredere. Iar eu nu mai am, nu mai vreau sub nici o forma sa incurajez sistemul asta, as vrea pur si simplu sa ne trezim. Cat mai multi, cat mai repede.
    La Multi Ani!

    Comment by FisherKing — January 1, 2011 @ 16:27 | Reply

  3. Eu dimpotrivă am încredere că până la urmă această UE va civiliza clasa noastră politica,fiindcă asta ne lipseşte cel mai mult şi aceste penalizări ale României de către Brusselles,cred că va aduce rezultatele scontate !
    Domnul meu ,eu cred că acordul cu FMI întră intr-o anumită logică şi anume aşa cum ruşii au cumpărat câteva nave de război franţuzeşti,fără ca Moscova să aibă nevoie neapărat de technologia occidentală,ci doar să deschidă noi porţi de dialog cu vestul,aşa şi noi ne-am împrumutat de la FMI,tocmai spre a primi mai mult sprijin în proiectele noastre de politică externă.Cel puţin asta-i părerea mea .

    La Mulţi Ani,domnul meu !

    Comment by Micael Nicolas — January 1, 2011 @ 18:57 | Reply


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Create a free website or blog at WordPress.com.

%d bloggers like this: