Micael Nicolas's Blog

January 12, 2011

Filed under: Spiritualitate — Micael Nicolas @ 02:10

Clar,sunt un tip straniu,nu ştiu de ce,poate din cauză că Bunul Dumnezeu m-a binecuvântat să mă nasc handicapat şi astfel de mic copil într-o mai mare sau mai mică măsură,am fost practic obligat de handicapul cu care m-am născut să fiu mai atent la mine,să observ micile amănunte care ţineau până la urmă de propria mea siguranţă,per exemplu la 7 ani după ce m-a operat doctorul Pesamosca la tendoanele de la picioare, după câteva luni am început să fac primii mei paşi pe verticală ,în picioare.La început desigur că am fost ezitant,însă după exerciţiile de rigoare în sala de gimnastică îmi amintesc şi acum cum pe unul dintre holurile sanatorului de la Gura Ocniţa,m-am sprijinit pe propriile mele tălpi,m-am ridicat pe verticală,imediat mai apoi căzând în genunchi,în ipostază atât de cunoscută mie până în acel moment,însă de atunci încolo am devenit prevăzător,a trebuit să devin astfel fiindcă am realizat că mai importanţi decât paşii pe care îi făceam,era felul cum cădeam,cum aterizam iarăşi de urgenţă în genunchi,că nu-i tot una să-mi pierd echilibru ,să cad în faţă sau pe lateral şi să-mi atenuez eventuală durere într-una din mâini sau chiar în amândouă mâinile,şi alta e să cad pe spate şi grija principală să devină să nu mă lovesc la cap.

Întotdeauna am fost un animal ce-am avut grijă să nu mă rănesc de moarte,că durerea oricât de acută ar fi ea din cauza unei căzături nedorite este până la urmă trecătoare,important este să nu lase urme adânci în evoluţia ulterioară,aşa că echilibrul astfel descoperit mi-a modificat puţin percepţia de a privi viaţa ,şi chiar dacă amănuntele au un factor cheie în viaţa mea de zi cu zi,de care atârnă desigur mai mult sau mai puţin intregritatea mea fizică,totuşi în acelaşi timp rămân pentru mine doar nişte amănunte ce se derulează la un nivel nu foarte conştient,nu prea le bag în seamă,nedesconsiderându-le nicidecum,ci rămândând pe mai departe periferice.

Se pare că la fel se întâmplă şi cu viaţa mea interioară,nu dau importanţă tuturor lucrurilor pe care le simt,nu mă entuziasmez uşor sau mai bine zis,nu extrapolez ceea ce mi se întâmplă,ceea ce mi-e dat să simt uneori,le consider pur şi simplu nişte amănunte aparent fireşti a unei evoluţii în spirit sau pur umane !

De exemplu după ce am citit “Jurnalul duhovnicesc” ,mi-am amintit şi eu că am avut experinţa aceea mistică despre care vorbeşte autoarea într-una dintre paginile sale şi pe care am vrut de multe ori să o descriu aici pe blog,dar n-am găsit timp sau am considerat că n-am inspiraţia necesară să descriu o asemenea experienţă,dar am să o fac acum,fiindcă asemenea trăiri îţi rămân parcă întipărite în minte,în suflet,oricum nu e ceva pe care să-l uiţi uşor .În vara anului trecut a avut loc,mai înainte de a mă întoarce la împărtăşirea euharistică cu Hristos,poate chiar în postul Sfintei Mării s-a întâmplat,nu mai sunt sigur,dar înclin să cred că în postul Ferioarei a avut loc,fiindcă eram în genunchi lângă pat,ziua pe la 5 sau 6 după facerea unor rugăciuni,canoane(nu mă mai închinasem în genunchi la ora aceea de foarte mult timp),că nu doream să mă împărtăsesc ca ultimul om,smerenia după cum vedeţi este ceva abstract pentru mine,total necunoscută şi de neînţeles,o experienţă de care am avut parte cam ca a doamnei Ioana din cartea menţionată mai sus !

Pur şi simplu pe nepusă masă am fost prins într-un extaz dulce,pornind de undeva din piept,tot pieptul mi-era plin de acea simţire ivită spontan,de n-am putut să rezist şi am ridicat mâinile spre cer privindu-l prin fereastra deschisă,ca şi cum aş fi vrut să mă ridic în sus şi să îmbrăţişez cerul,să-l cuprind în mine însumi,să-mi iau zborul,atât de intensă acea starea a fost,numai că nu vreau să fiu ipocrit,dar nu caut asta,nu caut acest extaz efemer,pe care sunt destul de sigur că aş avea parte de el,dacă mi-aş face spre exemplu rugăciuniile de seară,absolut nu trăit la aceiaşi intensitate atât în concentraţie cât şi în dulceaţă,dar tot ceva efemer şi dulce ar fi !

Eu caut lumina,vreau să revăd acea lumină spirituală în chip de nour care mi-a rănit inima şi nu o pot uita !Aş vâna-o dacă aş şti cum să o găsesc,unde să o găsesc,dar în acelaşi timp mă tem de ea,mă tem pentru viaţa mea ,mă tem că dacă mi s-ar mai arăta,aş renunţa la siguranţa şi la banalele mele obiceiuri care mă motivează zilnic spre a acumula cât mai multă cultură,cunoştiinţe,date care sunt în comparaţie cu lumina mai presus de fire,doar o morcilă de dejecţii scârboase şi stupide acoperită pe deasupra cu gazon verde !

Comparaţia cu Ioana pare-se puţin forţată şi nelalocul ei,e posibil să gresesc aici,se pare că pun accent nepreţuit pe vederea luminii spirituale ,pe contemplarea ei şi mai puţin pe celelalte trăiri dăruite omului tot de Dumnezeu ! Ciudat,admit asta,dar ăsta sunt !

Leave a Comment »

No comments yet.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Blog at WordPress.com.

%d bloggers like this: