Micael Nicolas's Blog

February 16, 2011

Filed under: Spiritualitate — Micael Nicolas @ 02:10

Încredibil ,nici măcar o săptămână întreagă n-a trecut de când am schimbat ceva în rugăciune şi mă simt altfel,dacă nu aş fi ţinut blogul această habar n-aş fi avut când am făcut schimbarea,în realitate simt că au trecut doar două,trei zile de când am început să citesc “Sbornicul”,însă se împlineşte aproape o săptămână de atunci.Cum a trecut aşa de repede săptămâna, e greu de zis !

Simt aşa,chiar şi acum îl simt,un dor tainic,să las toate acestea,să mă opresc aici cu scrisul,să sting lumina şi să-mi eliberez mintea doar spre rugăciune,pentru că nu mai simt acum presiunea şi stresul de până nu demult în rugăciune, acum am impresia că trebuie doar să-mi doresc să mă rog şi vrerea îmi va fi pe îndată cu putinţă ! Sunt de o calmitate rară în acest moment,roiul acela de tot feluri de gânduri care mă necăjeau de obicei,mă întreb acum unde au dispărut, ce s-a întâmplat cu ele !

Am tentaţia să mă bucur,chiar să mă mândresc şi să spun : Am reuşit,o parte din liniştea sufletească despre care am citit în cărţi m-a atins şi pe mine,se odihneşte într-unul ca mine ,doar că nu văd ce am făcut eu cu propriile mele forţe ca să o obţin în afară de a mă fi rugat,atunci o pot eu socoti ca fiind a mea sau o pot doar recunoaşte ca fiind rod al rugăciunii ? Nu ştiu şi nici nu mă hazardez în tot felul de presupuneri .

Simt că voinţa mi s-a debarasat de ceva,dar nu pot să-mi dau seama de ce anume,însă parcă îmi aparţine mai mult mie,devenind ceva mai sobru în atitudine,nu mai am gânduri la fel de poznaşe cum aveam cu câteva zile în urmă.De obicei gândul îmi zbura în chip şi fel,de multe ori mi s-a întâmplat fiind la masă să mă înnec cu mâncarea în gură pentru că nu eram atent,nu eram cu mintea la masă,era hai-hui,mă închipuia in felurite ipostaze,doar mâncând nu ! Acum am mintea cu mine,încearcă să mă ajute cât mai mult să exprim ceea ce simt,scriu mai mult gândind,ci mult puţin simţind,ceea ce pentru mine era o povară să scriu raţionând ! Acum trăiesc un echilibru între ceea ce gândeşte mintea şi ceea ce simte sufletul ! Mintea şi simţirea nu-mi mai sunt antagonice,nu se mai suprimă una pe cealălaltă,nu mai trebuie să mă grăbesc acum să scriu cât mai repede ceea ce am de zis de teamă ca nu cumva uitarea să se aşterne subit peste idei şi simţirea să mi risipească iute,calmitatea pe care o trăiesc pare-se a fi o garanţie în sine spre a-mi găsi cuvintele de a spune ceea ce nu gândesc şi nici nu prea simt la timpul potrivit !

Îmi dau seamă că scriu,dar nu am o idee precisă despre cele ce urmează să le scriu,mă uit aşa ca idiotul la mine,mă introspectez şi nu văd nimic în sine şi totuşi cuvintele se leagă agale în minte,gândurile chiar se opresc din formarea lor liniştită văzând că n-am scris încă despre cele ce-mi şoptesc ele,aşteptându-mă să le bat la tastatură pe cele prezente ca abia mai apoi să-mi şoptească continuarea ideii despre care n-avut-am idee când început-am fraza nouă !

Nu mai am nimic de zis,astfel mă întorc la rugăciune : Doamne Iisuse Hristose,Fiul lui Dumnezeu,miluieşte-mă .

5 Comments »

  1. Da, în rugăciune găsim cel mai uşor refugiu şi pentru rugăciune nu este necesar un loc anume. Dumnezeu ştie când ne rugăm Lui, nu pretinde folosirea unor cuvinte popoase, nici să bolborosim şi se mulţumeşte cu puţin. Pentru El un “Doamne ajută” spus cu toată convingerea că ne va ajuta, este suficient. Nu are nevoie de mai mult. Dar are nevoie să mai spunem, din când în când, şi Doamne, Ţie-ţi mulţumesc pentru tot ce mi-ai dat, pentru ce îmi dai şi pentru ce îmi vei da. Nu trebuie să-i spunem noi ce să ne dea, pentru că El ştie de ce avem nevoie şi de cât avem nevoie. Nu vom primi şici un sfert de centimă în plus, dar nici nu vom fi lăsaţi fără de ceea ce avem nevoie.
    O dimineaţă bună îţi doresc şi Dumnezeu să ne ajute. Ştie El unde şi la ce avem nevoie de ajutorul Lui.

    Comment by abbilbal — February 16, 2011 @ 03:52 | Reply

    • PS. Dumnezeu se mulţumeşte şi dacă rugăciunea noastră este spusă în gând, pentru că cea mai bună comunicare cu El este prin telepatia gândului.

      Comment by abbilbal — February 16, 2011 @ 03:56 | Reply

  2. Frumos zis !

    O zi bună domnul meu !

    Comment by Micael Nicolas — February 16, 2011 @ 15:43 | Reply

  3. Micael, impresionant ceea ce scrii. Te citesc la rastimpuri si sunt postari asupra cărora am revenit, sinceritatea lor, ardoarea căutării tale au putere asupra sufletului cititor.

    Amestecul acesta de viaţă lineară, cotidiană şi viaţă în spaţiul conştiinţei, al inimii aduce provocări şi ocoluri, desigur. Nu ştiu însă dacă suntem făcuţi să lăsăm cu totul viaţa lumii. Nu cred că avem atâta transparenţă a fiinţei, atâta detaşare… Lumea ne atrage. Avem dorinţe intense. Nu ar dispărea dacă le-am ignora. Nu s-ar topi dacă le-am reprima. Cum găsim calea spre centrul labirintului interior fără să ne minţim, crezându-ne sfinţii care nu suntem – dar şi fără să ne lăsăm confiscaţi de nebunia lumii – sub pretextul că suntem sinceri cu dorinţele noastre.

    Şi eu caut. Mă bucur să te citesc.

    Comment by Dulce Deea — March 5, 2011 @ 16:10 | Reply

  4. Din cele ce am înţeles din cele citite din cărţi până acum este că nu avem nevoie să fim ipocriţi sau să ne închipuim că trăim lucruri pe care nu le simţim în realitate deloc,ci dimpotrivă trebuie doar să ne rugăm şi să ne ţinem mintea în iadul inimii şi toate celelalte ni se vor da nouă,doar că nu este atât de uşor pe cât ne-am dori să răbdăm liniştea care ne atinge uneori .

    Deea,nu lumea ne atrage,ci noi nu suntem obişnuiţi să rămânem în braţele liniştirii sufleteşti,ne-am pierdut pruncia minţii,nu mai putem dormi/ruga în linişte când în jurul nostru mai cu seamă în era noastră avem parte de o asemenea hărmălaie informaţională şi simţurile ne sunt permanent supuse presiuniilor de tot felul,atât din exteriorul fiinţei noastre,cât şi din interiorul ei !

    Cu cât reuşim să ne interiorizăm mai mult cu atât farmecul şi vanitatea lumii acesteia se divolză şi se risipeşte împrejurul nostru ,ca nişte albine sâcâitoare pe care încetăm să le auzim o dată scufundaţi în apa aceasta extrem de lină a spiritualităţii creştine!

    Şi eu te citesc cu interes Deea,chiar dacă nu mi-am dat seama încă cât de mult din ceea ce scrii este experienţă proprie şi câtă pasiune pur imaginativă,dar la urma urmelor nici nu prea mai are importanţă când articolul finisat îţi iese de minune mai de fiecare dată !

    Cu bine !

    Comment by Micael Nicolas — March 5, 2011 @ 16:39 | Reply


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Blog at WordPress.com.

%d bloggers like this: