Micael Nicolas's Blog

March 11, 2011

Filed under: Spiritualitate — Micael Nicolas @ 20:29

Ce repede m-am risipit,ce repede m-am pierdut în amănunte atât de uşor,fără să bag prea mult de seamă,fost-am furat de nimicurile vieţii,de micile ambiţii ,de dorinţa de a repara ceea ce alţii au stricat ştergându-mi fişierele audio de pe Trilulilu,nu sunt omul jumătăţilor de măsură,cel puţin îmi place să cred aceasta în închipuirea mea,în egocentrismul meu pervers şi subtil,şi tocmai din cauza aceasta am cam uitat de rugăciune,am uitat să citesc fie şi câteva rânduri dintr-o carte sfântă în fiecare zi !

Straniu ceea ce simt acum,însă mi-e dor de tensiunea rugăciunii,de acel stres pozitiv care îmi răsuna de fiecare dată în minte sub forma unui gând când se apropia vremea practicării rugăciunii inimii,şi-mi şoptea îndrăzneţ,murdar şi subtil:” Iară trebuie să mă rog “,ca şi cum rugăciunea ar fi fost o covoardă pe care eram silit să o implinesc,ci nu o alegere persoanală a liberului arbitru !

Mă simt ca un animal ce nu este obişnuit să fie mângâiat,scos din ţarc şi pus să zburde liber pe câmpii,ăsta-i sentimentul pe care îl trăiesc privind retrospectiv la recentele 9 nouă zile în care m-am rugat având o uşoară simţire a inimii,mă simt ca un sclav căruia gardienii mi-au întredeschis porţile închisorii,m-au eliberat de cătuşe şi ar fi privit la mine cu invidie şi ură că mi s-a semnat în alb graţierea ,dar eu ce fac,rămân paralizat şi hipnotizat de ura adâncă din privirile lor în dreptul porţilor întredeschise,gândindu-mă ca orice puşcăriaş născut parcă în închisoare : “Ce-am să fac eu cu atâta libertate,cum am să mă descurc în lumea liberă,din ce am să trăiesc,alegând în cele din urmă şi adulmecând în acelaşi timp libertatea de dincolo de linia închisorii,să rămân în continuare sclav la călăii mei,prizonier de bunăvoie în lumea lor ostilă şi îngheţaţă în ură”. Chiar şi aşa ,prins între slăbiciunea aceasta iraţională de ataşament faţă de călăii mei şi teama de libertate care mi se oferise pe tavă,nu pot uita şi nu pot rămâne indiferent la adulmecarea sentimentului aceluia al libertăţii care mi s-a întipărit în minte şi în suflet !

Sunt în continuare sclav şi ura gardienilor mei biciuitu-ma şi mai tare,adulmecarea libertăţii are costul ei şi creşte proporţional cu ura gardienilor mei,dar puţin pare-se a-mi păsa de aceasta,ei îşi fac datoria lor,eu sunt problema aici,eu nu-mi duc datoria până la bun sfârşit ! Nu pot să-mi dau seama de ce sunt atât de ezitant,de ce mă tem atât de mult în a urma această cale a misticismului creştin ! Început-am să realizez că nu pot să împac şi răul şi binele trăind în concubinaj cu amândouă sub acelaşi acoperiş ,trebuie să fac o alegere clară,Tu rămâi,tu celălaltă ieşi afară ! Of,Doamne,dacă ar fi atât de uşor să fac atât de categoric o asemenea existenţială alegere !

Important este că în aceste urcuşuri şi coborâşuri sinusoidale în spirit învăţ câte ceva,prind din zbor unele învăţături, le simt în mine,iar simţindu-le le fur şi câte ceva din înţelegerea lor,progresez uşor chiar şi atunci când mă afund în morcilă,totul,absolutul totul,dar mai cu seamă rugăciunea este o lecţie în sine !

Cum Dumnezeu se face că realizez toată această încrengătură subtilă dintre o viaţă creştină sănătoasă şi rugăciune,şi în ciuda celor spuse nu acord o importanţă crescândă sau puţin mai mare rugăciunii în sine !

Îmi scapă ceva sau poate că nu mă simt pregătit să-mi cobor mintea şi să o ţin permanent în iadul inimii,nu mă înspăimântă atât deznădejdea care m-ar putea atinge ipotetic vorbind dacă aş atinge o asemenea stare profundă de meditaţie întru rugăciune cândva,ci lipsa răbdării ! Mai tot timpul am fost în conflict cu răbdarea,ironia sorţii,tocmai eu handicap fiind ,încă n-am făcut un pact solid cu răbdarea ! Nu duc lipsă cu desăvârşire de răbdare,ba dimpotrivă, sunt în stare să-mi înconvoi grumazul întru răbdare când vine vorba să-mi implinesc un proiect sau altul care îmi răsare în minte,toate blogurile pe care le-am creat,au avut nevoie de destulă răbdare şi perseverenţă din partea mea,doar că răbdarea de care am nevoie în rugăciune e ceva mai acidă dacă nu cumva mult mai acidă decât răbdarea obişnuită ! Când cineva duce la implinire un proiect în viaţa de toate zilele ,chiar dacă se închide în cameră şi începe să lucreze tot se mai duce la bucătărie,îţi face un ceai,mai pune ceva în gură,mai schimbă o vorbuliţă cu cineva pe net,mai citeşte o ştire,ascultă o melodie ş.a.m.d.,pe când o dată ce te-ai aşezat la rugăciune,rupi legăturile cu lumea aceasta sau cel puţin încerci să o faci,trebuie să rabzi sporovaiala întru tăcere şi fără sens a televizorului din vecini,a lătrăturilor maidanezilor pe care primăria uită să-i mai ridice de pe străzi,după care trebuie să faci abstracţie de propriile tale gânduri ce vagabondează fără ruşine prin ungherele minţii,rezumându-te în aţi păzi doar inima curtând-o neîncetat cu cuvintele rugăciunii !

2 Comments »

  1. S-ar putea sa “GRESESC”,dar dupa cum te exprimi,creezi impresia, ca depui mult “PATOS”,la acest capitol…MODERATIA are un rol deosebit, “IN TOT SI IN TOATE”{cel putin, la aceasta concluzie am ajuns, in pragul varstei de 65 ani}…

    Comment by ilie sirbu — March 29, 2011 @ 01:07 | Reply

  2. Nu-i patos,ci e simţire !

    Aşa simt,aşa scriu,n-am ce face !

    Comment by Micael Nicolas — April 2, 2011 @ 02:32 | Reply


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Blog at WordPress.com.

%d bloggers like this: