Micael Nicolas's Blog

April 11, 2011

Panariţiu ,boala unghiilor ! l

Filed under: Disecarea propriului Eu` — Micael Nicolas @ 03:30

Luni,cu aproape două săptămâni în urmă am suferit o scurtă intervenţie chirurgicală de panariţiu la degetul mare de la piciorul stâng.Acum a venit vreme să istorisesc toată acea poveste,s-o disec,să dezvălui luminii pe demonii care încercau să mă sperie şi să mă facă să cred că încercarea prin care va urma să trec este mult mai gravă şi mai periculoasă decât îmi închipuiam eu în acel moment !

Mintea are plăcerea sa sadică să te înfricoşeze,să te facă să crezi că de acea dată nu mai scapi,chiar esti pe ducă,cu un picior pe lumea cealaltă !

Mi se pare atât de interesant sau cum m-a acuzat odată cineva că am orgasm mental când reusesc să dezvălui în amănunt toate trăirile avute într-o întâmplare ! Adevărul este că pentru mine scrisul este o bucurie,o sărbătoare,ci nicidecum un chin,o fatidică încercare !

Rar mă împotmolesc în cuvinte,ci şi atunci când inspiraţia începe să-şi bată joc de mine şi să nu-şi mai descopere cuvintele exacte, ajutătoare,curgătoare spre a descrie o idee,nici atunci nu mă chinuiesc ,ci doar resimt o uşoară şi neplăcută frustrare fiindcă nu-mi place să gândesc prea mult,cel puţin nu să devin prea lucid,prea conştient că gândesc pentru că realizez imediat că în momentul în care încep să gândesc,simţirea-mi este pierdută întru amorţire !Nimic nu urăsc mai mult decât să scriu fără să simt adevărul celor mărturisite !

M-am trezit de dimineaţă,sora mea ne-a dus la spital,pe mine împreună cu mama,am ajuns,am coborât din maşină, mama,scrupuloasă cum e din fire, a luat-o repede înainte să-l prindă pe doctor,să vorbească cu dânsul,mie mi-era greu să merg,degetul nu neapărat mă durea cât mai degrabă mă simţeam păgubit din pricina lui,nu mai puteam să merg cum obişnuiam până atunci,însă chiar şi aşa ţinându-mă de cotul surorii mele,am ajuns până la anexa din dreapta a spitalului judeţean,am intrat înăuntru,am găsit căruciorul de dată trecută la locul său,m-am aşezat în el şi am pornit spre cabinetul de chirurgie.

Doar că nu venisem iarăşi pentru consultaţie,ci pentru operaţie,mama ce ne-a găsit imediat ne spune :

-Ce căutăţi măi aici,haideţi că internările se fac sus la etaj ?

-Păi de unde să ştim,ne ziseşi matale nouă ceva,o luaşi înainte şi ne lăsaşi în urmă !,replică sora mea mai în glumă.

Eu cum mă amuz din orice ca un adevărat handicapat ce sunt,am şi început să râd ! Urcăm cu liftul la etaj,intrăm în salonul în care fusesem internat…,era o uşoară zăpuşeală înăuntru,mai mulţi bătrâni erau întinşi pe paturi şi doar vreo doi tineri,camera era neaerisită şi un miros stătut de spital domnea în încăpere.Maica mea cum are mirosul fin şi nu suportă să stea în asemenea locuri,ne zice :

-Haideţi să ieşim de aici şi să stăm pe coridor ?

Zis şi făcut,nu mai mă schimb în pijamale aşa cum ar fi trebuit,mă aşez în căruciorul cu rotile,sora mea ne lasă un telefon să ţinem legătura(nici eu ,nici maica mea nu ne pricepem la celulare,nu de alta,dar eu când consider un lucru de prisos nici nu-mi bat prea mult capul cu el,cu toate că am mai umblat cu celularele nepoatei mele,însă doar am învăţat să-l deschid şi să răspund,oricum am impresia că mama e mai expertă în celulare decât mine ) şi pleacă la servici !

Îl vedem la un moment dat pe doctor trecând pe lângă noi,mama mai vorbeşte cu el,îl întreabă când mă operează …,după care acesta din urmă pleacă la ale lui,pesemne că mai era solicitat la un cabinet particular(bine le-a făcut Boc că i-a obligat pe cei care lucrează la stat,să aleagă unul dintre cele două locuri de muncă,păcat însă că în România legile nu se prea respectă,bine totuşi că legile bune se mai şi dau,vom învăţa şi noi mai devreme sau mai târziu să le respectăm cu toţii la fel ca-n ţările civilizate).

Uite aşa,ne punem pe aşteptat,părăsim acel coridor,pare-mi-se că era curent,asta în opinia maicii mele şi trecem într-o deschizătură mai mare,unde se aflau scările,lifturile sau toate acele trei laturi care duceau în trei direcţii diferite ale spitalului.Aici am început să mă simt în elementul meu,îmi place unde-i lume mai multă,unde-i vânzoleală,aproape că uitasem că mă aflam acolo pentru necesitatea unei intervenţii chirurgicale,imediat încep să-mi intru în acel rol atât de plăcut mie,acela de a urmări oamenii şi de a le citi trăirile pe feţele lor !

Îmi primul rând trebuie să precizez din start că în acel loc nu se aflau bănci de aşteptare,mama îmi spusese că odinioară se aflau şi băncuţe pe acolo,dar între timp nu se ştie ce se întâmplase cu ele,unde dispăruseră,aşa că din când în când se mai aşeza pe braţul căruciorului meu şi-şi mai odihnea picioarele .

Era o bătrânică de vreo 80 de ani ce se plimba de colo până colo căutându-şi soţul cu care venise la spital dintr-o comună din apropiere pentru dializă şi nu mai îşi amintea unde-i duseseră omul,nimeni nu o ajuta,nimeni nu-i spunea unde se afla omul său,poate că nimeni nu ştia. Într-un final iese şi omul său de la dializă întins pe o targă mobilă, bătrăn,fără prea mult păr,obosit,gârbovit…,cu asistentele care glumeau obosite şi ele la rândul lor,aşteptând liftul :

-Uite,maică pe omul tău,ţi-era frică că-l pierduşi !

Din acel moment începe epopeea aşteptării liftului.Spitalul avea cel puţin în acea aripă în care ne aflam atunci, trei ascensoare,însă doar unul era funcţional sau folosit,aşadar vă închipuiţi că au trebuit să astepte minute bune până să ajungă şi la ei liftul gol ca să poate să transporte bolnavul împreuna cu bătrânica sa.N-aveau copii,deci n-aveau pe nimeni care să le poarte de grijă în afară de Dumnezeu ! Tristă imagine,e trist când trebuie să contemplez asemenea tragedii umane !

Ceva vreme mai târziu,după ce stătuserăm vreo oră în aşteptare,o observ la un moment dat pe asistenta doctorului ce avea să mă opereze.O arăt mamei,să vorbească cu ea,să o întrebe dacă ştie ceva de doctor .La care asistenta ce era de fapt o frumoasă tânără blondă,zveltă,nu prea înaltă,cu ochii albastri,îmi zâmbeşte spunându-ne pe ton alintat,uşor bucuros :

-Ce drăguţ e,m-a recunoscut !

Mie doar gândul la prostii nu-mi stătea atunci,aşadar am fost destul de dur cu ea în sinea mea : Uite,mă,asta se crede vedetă tocmai acum!,dispreţuind-o uşor cu toată frumuseţea ei şi judecând-o prea aspru decât însăşi realitatea o cerea.

Tot aşteptând ne-am mutat în cele din urmă puţin mai înlături după un colţ,lângă o fereastră unde se afla o băncuţă pe care s-a aşezat maica mea ,începând să mâncăm câte puţin din produsele de patiserie cumpărate,n-am putut să iau decât câte ceva guri pentru că în acelaşi perimetru se afla o mamă inlăcrimată ce îşi aştepta băiatul să iasă din sala de operaţie,îi ieşise un mic ganglion pe gât şi trebuia extirpat.Mama o încurajează spunându-i că ştie o persoană care a trecut prin acelaşi poveste şi acum este bătrân şi trăieşte bine mersi.La auzul unei asemenea povestiri,femeii mai îi vine inima la loc,speră că îi va fi bine şi băiatului său,după care mama se ridică să mai arunce o privire după doctor,dacă acesta sosise sau nu,însă am să vă povestesc aceasta într-o postare ulterioară pentru că de abia de acum încep pentru mine trăirile profunde ale căror imagini încă le mai am vii în minte .

2 Comments »

  1. BUN povestitor ca de “OBICEI”…Astept sa recunosti,ca ti-a fost FFF.FRICA,deoarece acest sentiment,este simtit de orice subiect, inainte de o astfel de “INCERCARE”…

    Comment by ilie sirbu — April 11, 2011 @ 17:26 | Reply

  2. Nu a fost vorba chiar de frică,e prea mult zis astfel !

    O să continui disecarea când mă voi simţi inspirat iarăşi !

    Comment by Micael Nicolas — April 11, 2011 @ 18:11 | Reply


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Blog at WordPress.com.

%d bloggers like this: