Micael Nicolas's Blog

April 12, 2011

Panariţiu ,boala unghiilor ! ll

Filed under: Disecarea propriului Eu` — Micael Nicolas @ 18:04

La intrarea în blocul preoperator mă preia doctorul,spunându-i maicii mele :

-Gata doamnă,aici nu puteţi intra !

Îmi împinge grăbit căruciorul,ajungem în sala de operaţii şi îmi spune laconic,cu încredere în sine şi vocea ridicată :

-Hai,mă tăticule,că te rezolv în trei minute ! ;după care pe acelaşi ton ridicat începe să dea ordine celor două asistente şi încă unui bărbat ce era tot un asistent de al lui .Una dintre asistente era slabă,avea halat alb,se afla la o masă şi nota ceva într-un catastif,cealaltă asistentă era grasă,rumenă şi se tot învârtea pe lângă mine,iar asistentul era dimpotrivă un bărbat înalt,zvelt,cu părul grizonant.

Când îmi ajung în urechi cuvintele lui ,brusc devin mai smerit,mai introvertit,încercam să văd în sine ca un animal dacă presimt ceva rău,până la urmă în acest scurt răstimp de meditaţie interioară realizez că nu mai am ce face,nu mai pot da înapoi,trebuie să accept tot ceea ce mi se întâmpla,aşadar mă împac cu gândul şi încep să observ tot prin ceea ce va urma să trec.Asistentul îmi face o injecţie în braţ,vine doctorul şi se întreabă :

-Ce facem mă,te mai punem pe masă ? ,şi tot el îşi răspunde

-Ia rămâi tu în cărucior,că te rezolv şi aşa !

Apucă măsuţa mobilă cu suprafaţa de sticlă pe care de obicei se pun instrumentele chirurgicale,o trage înspre mine,îmi ridică piciorul pe ea şi le spune celorlanţi :

-Haideţi o dată,că nu avem toată ziua la dispoziţie ?!

Uram faptul că se grăbea,chiar am spus la un moment dat în timp ce-mi făcea o injecţie în deget cu un ac destul de gros,mi-era teamă să nu să rupă acul,aşa de tare mi se părea că impingea:

-Aoleu ! ,uitându-mă la asistentul cel slab şi la asistenta cea rumenă şi implorând parcă din ochi să-mi dea explicaţii,să-mi spună şi mie ce se întâmplă,să vorbească cu mine ! Pe faţa asistentului mai citeam o urmă de compasiune,pe faţa asistentei mi-era mult mai greu,deşi îşi luase mina aceea de înţelegere a ceea ce sufeream .Nu mă durea injecţia,nu mi-era teamă de bistruriu,însă eram frustrat că nu-mi spun şi mie ceva mai mult decât cuvintele asistentului :

-Hai că imediat îţi va trece !

Simt că n-am nicio şansă să primesc niscava informaţii din partea nimănui şi să trec mai uşor prin acea încercare; pentru mine cuvintele au un efect foarte benefic,chiar au un efect placebo când mă aflu în asemenea situaţii şi dacă cel de meserie îmi explică în doar câteva cuvinte(nu cer mult,nu cer să faci o adevărată poliloghie cu mine,că atunci există riscul să încetez să te ascult)…; mă împac rapid cu gândul că iarăşi sunt singur printre oameni şi că trebuie să supravieţuiesc încercării fără să adun prea multe informaţii stric tehnice despre ceea ce se întâmpla cu mine .

Uit de asistenţi,oricum mie personal îmi erau complet nefolositori şi îmi îndrept întreaga atenţie pe munca chirurgului,practic am fost operat pe viu,doctorul chiar îmi spune :

-Bă băiete,nu te uita !

Ce să nu mă uit,nu puteam să ratez aşa ceva !

Observ cum după ce m-a înţepat de trei ori cu seringa şi degetul mi se umflase de la lichidul introdus în el,ia bistruriul, îmi taie unghia pe jumătate de sus în jos,o decupează ,o aruncă într-un recipient,ia acul(semăna mai degrabă cu un cârlig de pescuit),mă coase ,după care pe acelaşi ton autoritar,ridicat îi spune asistentului să mă bandajeze şi mie :

-Te-a durut ,tăticule ?!

Ce mai puteam să zic,asistasem la o operaţie pe propria-mi piele,pe viu !

Tot în aceiaşi grabă cu care mă introdusese în sală de operaţii,la fel m-a şi scos afară din bloc preoperator şi mă dă maicii mele înapoi în primire .Abia apucă mama să-l întrebe când trebuie să venim iarăşi să-mi scoată firele,că doctorul şi dispăruse la ale lui .

-Te duru ?!,mă întreabă mama,completând imediat : Pe mine mă apucase tremuratul şi n-aş fi putut să intru cu tine în sală dacă doctorul m-ar fi lăsat !

-Eu mă şi uitai ! ,îi răspund zâmbind cu un aer de safistacţie interioară .

-Doamne băiete,nebun esti ! Cum putuşi să te uiţi ?!

Ajungem la maşină,ajungem acasă,dar voi continua povestirea aceasta într-un articol ulterior .

2 Comments »

  1. Traim intr-o societate unde au disparut sentimentele, unde ce.i care ar trebui sa ne ajute, ne vad doar ca pe o sursa de a castiga bani.Nimeni nu mai stie ce inseamna omenie, intelegere, discernamant.Timpul joaca un rol important, uitand insa ca, in spatele “carapacelor”, santem oameni, simtim, traim si suferim.
    Ai ghinionul de a trai in tara gresita…unde nu santem vazuti ca si oameni…si e de apreciat ca in ciuda aparentelor, suporti cu stoicism incercarile la care esti supus vietii.

    Comment by visedesarte — April 12, 2011 @ 22:22 | Reply

  2. Wow,acestea sunt cuvinte mari pe care le foloseşti şi eu sunt atât de mic !

    Sincer să fiu,cu cât dezordinea este mai mare în această ţară cu atât o iubesc mai mult !

    Comment by Micael Nicolas — April 13, 2011 @ 01:32 | Reply


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Create a free website or blog at WordPress.com.

%d bloggers like this: