Micael Nicolas's Blog

May 9, 2011

Filed under: Spiritualitate — Micael Nicolas @ 04:32

Maica Domnului - Tihvinscaia

Mă aflu într-o stare atât de plăcută ,în care sufletul mi-e plin de ceva.Simt o bucurie a cărei cauză nu o cunosc.N-am încetat să gândesc păcătos şi totuşi bucuria-mi e curată.Chiar în timp ce scriu aceste cuvinte sufletul-mi tresaltă de bucurie şi nu ştiu de ce.Doar mă rog,altceva bun nu fac în viaţă! Nu muncesc,n-am responsabilităţi,de femei nu mai îmi pasă.

După criteriile lumii acesteia,după standardele contemporaneităţii în care trăim,aş fi trebuit să fiu extrem de nefericit, mizerabil,vrednic de plâns,însă eu uşor,uşor,atras fiind din ce în ce mai mult de credinţa mea,mă detaşez pe nesimţite de tot ce mi-a plăcut vreodată.Mă simt de parcă aş fi la o răscruce de drumuri,în care trecutul mi-este împachetat de mâini învizibile şi lăsat undeva în spate,nu-l mai car după mine !Să fie aceasta doar efectul maturizării,al înaintării în vârstă sau să fie ceva mai mult decât atât?! Tăcerea a început să-mi dea tărcoale,să-i simt farmecul şi chiar dacă un sentiment de mândrie mă încearcă,conştientizând cum necum că blogurile mele cresc ,că lumea mă apreciază,totuşi n-am de ce să fiu mândru,consider mândria a fi un sentiment pervers care-mi alintă egoul şi îmi adoarme voinţa,iar eu nu vreau să mă opresc aici,simt că aş pierde enorm dacă m-aş opri aici,tocmai de aceea sunt tentat să ocolesc oamenii ce m-ar putea aprecia,virtual vorbind în mare măsură !

Straniu,dar mă simt mult mai revigorat când cineva mă înjură şi nu-l cunosc decât atunci când cineva începe să mă descopere ,apreciindu-mă şi mărturisindu-mi aceasta !Tocmai de aici se naşte şi tendinţa aceasta de a mă închide în sine,de a mă retrage în cochilia mea ! Cuvintele voastre frumoase mă sperie,îmi declanşează alarma interioară ! Nu ştiu câţi dintre voi înţeleg ce vreau eu,poate că nici eu nu ştiu cu adevărat ,însă în niciun caz nu caută recunoaşterea oamenilor ! Este şi mai ciudat ce scriu acum,dat fiind că acest blog este public,cine ştie,poate sunt vreun masochist spiritual ce îşi biciuieşte propriile porniri rele cu ajutorul vostru !

Blogul este agora mea şi toţi sunteţi bineveniţi să vă daţi cu părerea ! Dumnezeu este atotputernic şi sunt sigur că va găsi vreun ac şi pe măsura cojocului pielii mele,pielea reprezentând aici egoul meu personal care suferă mutaţii simple la fiecare maree uşoară,mareea simbolizând aici comentariile voastre pozitive la adresa mea ! Sincer,n-am crezut că o să ajung aici,mai cu seamă că nu m-am zbătut să promovez acest blog,această lagună în care se scaldă sufletul meu în cuvinte !

Sunt obişnuit să scriu incognito,aşa am scris caiete întregi despre o iubire platonică,adolescentină în anii primei tinereţi;aşa îmi place să fiu,discret,o umbră,atunci mă simt viu,mă simt eu şi nu pot să-i înţeleg deloc pe cei care doresc cu tot dinadinsul să devină cunoscuţi ,faimosi dacă s-ar putea pe acest pământ ! La ce folos să alergi să ajungi în lumina reflectoarelor când observi din prima că esti limitat,esti un biet om ! Singurul reflector sub care îmi doresc tot crescând să ajung este lumina Divinităţii !

Leave a Comment »

No comments yet.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Create a free website or blog at WordPress.com.

%d bloggers like this: