Micael Nicolas's Blog

June 18, 2011

Filed under: Spiritualitate — Micael Nicolas @ 04:11

Cu un deceniu şi ceva în urmă aveam un prieten cu care am copilărit impreună,amândoi adolescenţi(eu trecusem de 20 ani,dar tot cu mintea în nori mă aflam),eram mai mare decât el cu vreo cinci ani şi-n perioada aceea eram îndrăgostiţi amăndoi de câte o fată.Vorbeam mult,polemizam şi mai mult atât despre politică,cât şi despre religie.El era liberal,eu eram cripto-comunist aşa cum îmi zicea fratele său pe atunci.Eu eram creştin ce-mi cristalizasem destul de mult opiniile personale despre Hristos,el era budist,eu practicam rugăciunii inimii,el era adeptul meditaţiei zen .

Obişnuia să mă ia cu el în curtea şcolii când se întâlnea cu fata care îi furase inima,eu îl însoţeam mergând în cârjele mele, doar că într-o după amiază mai înainte de întâlnirea fixată,mă cheamă pe la el ,spunându-mi :

-Hai să facem nişte zen că am emoţii !

Stau puţin ,mă gândesc dacă-mi trădez sau nu propriile mele convingeri religioase,dar cum eram un tip deschis faţă de alte credinţe si curios,am acceptat provocarea chiar dacă nu eram sigur dacă comit vreun păcat sau nu.Am vorbit ce am mai vorbit,mi-a mai explicat ceva despre cum trebuie să stau şi despre tehnica de respiraţie ce trebuia să o adopt.Am înţeles repede cum stau lucrurile,mai cu seamă că obişnuiam să practic rugăciunea inimii fiind atent tot la respiraţie,singura diferenţă notabilă între cele două tehnici de respiraţie era aceea că în zen trebuia să pun accentul pe expiraţie,iar în rugăciune pe inspiraţie .

Handicapul nepermiţându-mi să mă aşez în poziţia florii de lotus,am găsit împreună o variantă de compromis ,aşezându-mă în genunchi cu fundul pe o cuvertură împăturită frumos,coloana vertebrală dreaptă,pieptul scos în faţă,umerii relaxaţi,gâtul drept,cu bărbia uşor aplecată în piept şi cu creştetul capului ridicat cât mai mult în sus ,chiar mă trăgea de păr ca să mă facă să înţeleg mai bine cum trebuie să stau ,plus pumnul drept strâns în mână stângă,în poală,neputând să ţin degetele mari lipite ca într-un pod cu două nivele !

Începem meditaţia,la început mai îmi spune câte ceva,dar devin apatic cu timpul la spusele lui,încep să nu-l mai aud, aprofundez starea,uşor ,uşor reuşesc să fac abstracţie de rugăciunea inimii care se lega parcă de la sine văzându-mă concentrat pe respiraţie,ajungând să fiu interesat exclusiv de corectitudinea poziţiei şi ca inspiraţia aerului să fie cât mai domoală cu putinţă !

Starea de zen mă cuprinsese şi non-gândirea budistă mi se descoperea în însăşi meditaţia acelei zile,când deodată prietenul meu îmi trage o palmă ce am resimţit-o puternic pe umăr,un kyosaku aşa cum se numeşte exact în budism,doar că se aplică cu un băţ de bambus,ci nu cu palma, vrând să mă elibereze de tensiunea concentrării dintru meditaţie .Am simţit atunci o revoltă puternică şi am avut intenţia clară să sar la bătaie,doar în ultima clipă mi-am amintit că sunt creştin şi m-am potolit,am trecut peste acel surplus de energie ce m-a învolburat spontan şi l-am lăsat să treacă prin mine,să se scurgă afară din mine,găsindu-mi aproape imediat liniştea fără gânduri,adâncă ce mă luase în stăpânire.După acea lovitură m-am scufundat şi mai adânc în non-gândirea budistă şi am rămas în meditaţie încă ceva vreme !

Trăiesc cu impresia şi acum că meditaţia noastră a ţinut vreo două ore,atât de bine reusisem din prima să mă las cuprins de această filozofie orientală.Niciodată nu l-am întrebat pe prietenul meu cât a durat acea experienţă,deşi curios am fost,doar că nu într-atâta să pun şi întrebarea .În orice caz,mai mult de o jumătate sau maximum trei sferturi de oră, această experienţă budistă personală n-a durat .

După ce ne ridicăm de jos şi ne dezmorţim picioarele,eu mă aşez pe pat,el pe un scaun şi începem să vorbim .Artist fiind din fire,Ivan citea pe faţa mea că fusesem pătruns de zen,şi aşa şi era ! Chiar râdea cu plăcere şi amical de mine,crezând poate pe moment că reusise să mă convertească la budism ,eu dimpotrivă eram interesat să aflu ,să simt ce se petrecuse cu mine,de ce mă simt altfel,de ce vedeam lucrurile de undeva din adâncul eului meu şi le priveam cu o linişte impersonală,de parcă mă depersonalizasem ,nu mai reuseam să gândesc raţional,îmi căutam mintea şi nu o mai găseam,îmi pierdusem înţelesul noţiunii verbului a gândi ! Simţirea pe care mă bazasem întreaga viaţă se estompase brusc,chiar pierise cu totul ! Nu atât lipsa raţiunii mă nedumirea,cât lipsa simţirii ! Devenisem gol de tot,chiar de mine însumi,fără să realizez întrucâtva această stare de fapt sau mai bine zis,nu simţeam nevoia să fiu umplut informaţional vorbind,cu ceva sau dimpotrivă să regret dezbracarea eului de haina sa veche şi croită în timp din câte ceva !

Ivan avea chef de vorbă,eu dimpotrivă încercam să mă repoziţionez singur în spaţiu şi timp,Ivan pomenea ceva de genul că acum suntem contopiţi cu universul ,că universul trece prin noi şi alte asemenea fraze panteiste ,tipic budiste,eu doar observam starea de fapt în care ajunsesem ! La un moment dat,am luat un creion pe care tot îl învârteam în mână şi fără să simt sau fără să gândesc,îmi dădeam seama cu care parte a sa,cu guma sau cu vârful ,îl voi lovi de salteaua patului ! Era un fel de automatism căruia îi cunoaşteam de dinainte secretele până-n cele mai mici amănunte .Budiştii numesc aceasta contopirea minţii cu întreg universul,eu aş numi-o mai degrabă o dezinhibare totală !

La un moment dat am intrat cu el în vorbă şi i-am spus cu pasivitate şi cu o nonşalanţă extremă,că era să-l i-au la bătaie atunci când m-a lovit cu palma pe umăr !A început să râdă,mărturisindu-mi că-n budism există cazuri când maestrul chiar l-a bătut pe ucenicul care n-a aplicat cum trebuie acel kyosaku,aşadar n-ar fi fost o noutate dacă meditaţia însăşi s-ar fi transformat pe negândite într-o cafteală spontană !

Ieşim afară,el se duce în curtea şcolii să-şi vadă fata de care era îndrăgostit lulea,eu nu mai merg cu el,rămân la bancă,de unde o văd şi eu pe fata cu ochii negri,migdalaţi de care eram îndrăgostit,pe geam ! Nu simt nimic pentru ea,nu-mi tresare nici cel mai slab sentiment de entuziasm sau bucurie când ochii mei o văd,eram complet anesteziat sufleteşte ,realizam cine este,realizam tot ceea ce însemna ea pentru mine în acea perioadă,doar că atunci ,în acel moment ,eram gol de tot trecutul meu,deşi amintirile nu-mi muriseră ,rătăceam parcă într-un alt univers paralel în care mă teleportasem doar cu amintirile,exceptând simţămintele sau/şi memoria sentimentală !

Se înnegurase,mă mutasem între timp la scara de vizavi,eram tot singur şi nici nu simţeam nevoia de companie,bine, singuratic fost-am eu de când mă ştiu ;deodată, spontan, nu ştiu ce-mi vine şi mă apuc să mănânc cârcei din viţa de vie, însă nu mă opresc aici,de la cârcei ajung să mănânc şi două,trei frunze de viţă de vie,iar când urc în casă,dau pe scări de două bombonele de ciocolată căzute pe jos,fără absolut nicio jenă sau raţionament legat de igienă, le culeg de pe jos şi le mănânc fără să stau pe gânduri ca ultimul boschetar!

A doua zi mi-am revenit în fire,în matca simţurilor naturale ,povestindu-i prietenului meu năstruciile făcute şi impresiile avute până la sfârşitul zilei în care fost-am sub imperiul nongândirii budiste !

A fost o experienţă interesantă această pătrundere prin meditaţie în tainele spiritualităţii orientale,însă nu pot nici pe departe compara aceasta scurtă intruziune mistică în filozofia budistă cu rugăciunea inimii,care o dată,chiar de două ori m-a implinit ca fiinţă umană cum nimic altceva n-a mai făcut-o vreodată,fie concepţie religioasă,fie femeie în carne şi oase sau chiar şi fanteziile cele mai intens trăite cu mintea,în care eu eram regele a tot ceea ce plăsmuia imaginaţia în amazonul luxuriant al gândurilor de tot felul !

2 Comments »

  1. Sunt convins, ca o astfel de “INTAMPLARE”este citita si “SAVURATA,” de “MULTI” dintre vizitatori blogului tau, care nu sunt ,”PUTINI”… De regula, ma “OBLIGI”sa te “LAUD”si chiar daca nu iti “PRIESTE”,o fac si de asta data !!! Prezentarea , modul in care o realizezi si ideile pe care le transpui in cuvinte alese cu “ELEGANTA” ,sunt in genere “REMARCABILE”,iar faptu ca la asemenea “BIJUTERI”,ai putine comentari, nu trebuie sa te “DESCURAJEZE” !!! Trebuie sa ai in vedere, ca traim in epoca “VITEZEI” si de cele mai multe ori,situati de “EXCEPTIE” sunt tratate in aparenta cu “INDIFERENTA”….Iti recomand sa “CONTINUI”fara rezerve !!!

    Comment by sirbu ilie — June 20, 2011 @ 04:40 | Reply

  2. Nici vorbă de descurajare,cu cât mai puţine comentarii,cu atât mai bine pentru mine ; îmi găsesc timp altfel şi pentru altceva !🙂

    Comment by Micael Nicolas — June 20, 2011 @ 04:58 | Reply


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Create a free website or blog at WordPress.com.

%d bloggers like this: