Micael Nicolas's Blog

July 13, 2012

Filed under: Crochiuri literare — Micael Nicolas @ 15:10

Veni maică-mea cu două felii de dulceaţa pe pâine pe o farfurie, eu eram pe facebook, când îi zic, arătându-i o imagine cu Mihai Răzvan Ungureanu:

-Uite, măi, ăsta-i tăticul meu!, la care maică-mea la fel de spontan:

-Fugi măi de aici, că tu esti prost!, ieşind repede din cameră cu zâmbetul pe buze

Spune-ţi voi acum, asta-i democraţie? 🙂

Advertisements

June 2, 2012

Filed under: Crochiuri literare — Micael Nicolas @ 19:57

Nu pot să înţeleg cum poate cineva să-şi intoxice plămânii tocmai acum când au început să înflorească teii! De ce, de ce tocmai acum?! Oamenii aceştia ar trebui amendaţi pentru simplu fapt că nu ştiu să se bucure de miresmele naturii, mai ales atunci când ele te îmbată uşor cu aromele lor atât de plăcute!

January 17, 2011

Despre mine (prima descriere a unei Pagini pe care am înlocuit-o)

Filed under: Crochiuri literare — Micael Nicolas @ 19:02

Ce-aş putea să vă spun despre mine,scurt şi în câteva cuvinte .Sunt o persoană care de când mă ştiu am prins din zbor doar ceea ce m-a atras,mi-a trezit curiozitatea într-un anume fel,puţine lucruri am învăţat întrebând pe alţii,dat fiind că m-am născut handipacat şi vorbesc o păsărească pe care trebuie să fi obişnuit cu mine ca să mă înţelegi,n-am foarte multă scoală,ai mei au considerat că am învăţat destul atât cât am învăţat,dovedindu-se inspiraţi în alegerea lor de odinioară,consecinţa deciziei lor a fost că am avut foarte mult timp liber în adolecenţă să mă disec,şi credeţi-mă n-am avut nici un pic de milă cu mine însumi,tot ceea ce am simţit,de o fi fost bucurie sau durere,spaimă până la graniţa la care părea că orice speranţă sau nădejde de resuscitare nu-şi mai avea rostul,tocmai atunci când devenit suspendat şi încremenit de visceralitatea propriilor mei demoni revărsată peste mine,am renăscut printr-un singur gând scurt de rugăciune sau o lacrimă purcesă din suvoiul de lavă ce trecea prin mine ,ori printr-o contemplaţie adâncă ce mi-a încremenit trupul vreo câteva ore.

Precum observaţi nu pomenesc nimic despre fericire,cu toate că am gustat fericirea unei iubiri platonice cu vârf şi îndesat,însă fericirea născută din plăcerile şi sentimentele lumii,oricare ar fi ele,nu este un atât de bun profesor precum este durerea şi fiicele sale vitrege : tristeţea,lipsă de speranţă până la un punct,revoltarea efemeră rezultată din conspiraţia primelor două furii ce m-au îndemnat cândva şi o să mă mai ispitească în continuare ,să renunţ la calea cea grea şi să-mi trăiesc viaţa ca tot omul obişnuit şi amnezic faţă de spiritualitatea creştină şi cunoaşterea sinelui în cele mai delicate amănunte !

September 2, 2010

Filed under: Crochiuri literare — Micael Nicolas @ 18:22

Într-o zi la început de toamnă,pe când obişnuiam să aştept pe ferestră,vederea ochilor negri,migdalaţi,ce mi-au răpit inima cu frumuseţea şi farmecul lor aparte ,ce nu mi-a mai fost dat să retrăiesc vreodată iarăşi dulceaţa aprinderii simţămintelor din însăşi scâteia altor ochi,a vreunei alte fete,am văzut cum un urs de om de vreo 50 ani,aleargă după o vulpe de copil până-n 18 ani,pe aleea de vizavi pe după centrală !

N-am să uit nicicând alergătura ursului biped cu burta înainte,cu gura căscată,spre a lasă plămânii să se alimenteze din alergătură din plin cu aer şi având o viteză demnă de indiviat,încât copilul era în faţă doar cu zece paşi.

Nu ştiu dacă ursul a prins vulpiţa,însă nu cred,nu avea cum,chiar dacă mânia şi frustrarea ursului îi alimentau cu energie alergarea !

Desigur,nu m-am putut abţine să nu râd de un om în toată firea care s-a coborât,doborât de mânia şi frustrarea din sine,la mintea copilului !

June 30, 2010

Filed under: Crochiuri literare — Micael Nicolas @ 21:38

Vârstnicele blocului stăteau la scară în faţa blocului,vorbind despre una,despre alta aşa cum obisnuiesc seniori şi senioarele ieşite din câmpul muncii.Una dintre ele avea grijă de copilul altei vecine mai tinere ce are să aducă pe lume în curând o surioară,băieţelului lăsat pe afară în grija sa.Cerul se întunecă,norii se aglomerează,e evident că are să plouă,dar doamnele noastre încă sunt relaxate,rămând să mai vorbească.Deodată se aude un BUM puternic,răsunător ,îmspăimântător,un trăznet rupe cerul,copilul tresare,se sperie,femeile sar de pe bancă,dau buluc să intre în sală,dar vai copilul,îl iau şi pe el şi intră grăbite şi speriate în apartamente ca găinile fugărite nevăzut în coţet de cineva aprig la pas şi iute la mânie!

May 22, 2010

Filed under: Crochiuri literare — Micael Nicolas @ 04:37

Era într-o zi de primăvară timpurie,soarele zâmbea cu dinţi, mai purtam geaca albă şi încă nu renunţasem la izmene,ieşind la plimbare pe afară şi aventurându-mă destul de mult în afara perimentului dimprejurul scării mele,mergând ca pinguinul sprijinându-mă în cârje,căutând deja cu ecolaţia dorinţei interioare o bancă în apropiere pe care să mă asez şi să-mi odihnesc gambele şi coapsele care începuseră să-mi ardă şi să-mi transmită la nivelul creierului,că am nevoie de o mică pauză spre a mă odihni oleacă . Exact când localizasem banca şi mai aveam doar câţiva paşi până la ea,din sens opus,mergând pe acelaşi trotuar se apropie o tânără şi drăguţă domnişoară,care din motive doar de ea ştiute sau fiind fericită ca orice altă tânără fată,nedezamăgită prea crunt de viaţă până atunci,îmi zâmbeste pur şi simplu din senin !

Aţi fi tentaţi să credeţi că ar fi devenit brusc amuzată de mersul meu de pinguin,nu-i aşa ? La fel am crezut şi eu în primă instanţă,păstrându-mi mina serioasă şi lucindu-mi fruntea de uşoara transpiraţie ce-şi cerea drepturile de la oboseală şi trecând unul pe lângă altul nesincronizaţi în răspunderea unui zâmbet cu un alt zâmbet ! Păcat că uneori aleg să gândesc şi să cuget asupra unor lucruri,total nepotrivite cu legile misterioase ale simţirii care întotdeauna ne arată instantaneu şi misterios ce e de făcut într-o anumită conjunctură în care suntem aruncaţi de banalităţile întâmplărilor de fiecare zi ! Am regretat mult timp,chiar şi acum regret că nu i-am zâmbit acelei fete pe care sigur nu o voi mai recunoaste nicioadată de ar fi să o revăd iarăşi întâmplător cu o altă ocazie .

O clipă ca aceasta reprezintă o lume sau cât o viaţă pentru mine,fiindcă eu nu trăiesc zilele ca toţi ceilanţi,eu pândesc clipele ca acestea ce mi se prefac în nişte frumoase amintiri de la necunoscuţi sau în regretul că n-am fost precoce şi n-am disecat clipa la momentul potrivit ,furându-i dulcele fruct al frumuseţii efemere a acestei lumi zgârcite,o ,atât de zgârcite în exprimarea unui sentiment zburdalnic resimţit trecător,scăldat întru sinceritatea absolută a sinelui dezbrăcat total de egocentrism  şi candid al fiecăruia dintre noi !

Dumnezeu m-a înzestra cu darul de a învăţa din greşeli,este extraordinar aşa ceva,rar comit aceiaşi eroare de două ori,deşi e posibil să mi se mai întâmple .De astă dată eram în vizită la mătuşa mea în capitală care locuieşte într-o zonă frumoasă ,verde şi linistită a Bucureştiul,unde în locul unei parcări din apropiere,primaria a făcut un fel de părculeţ cu alei,băncuţe,iar într-o parte şi în altă,un teren mai micuţ de fotbal,baschet,handbal ,asfaltat şi închis de jur împrejur cu un gard înalt de sârmă ca într-o cuscă ,iar vizavi un loc amenajat frumos cu nisip,legăne şi topogane pentru cei mai noi veniţi micuţi pe lume.Era o plăcere să privesc lumea ce se plimba ca la promenadă încoace şi încolo pe aleile parcului,care în cuplu ca iubiţi,care cu copii,care ca bătrâni ce adunau un regret un plus că se apropie de ieşirea din această scenă a vieţii !

Stând câteva ore bune şi bucurându-mă de bucuria frumoasă care mă înconjura,se întunecă şi apare la capătul aleii,unchiul meu trimis de mătuşa mea grijulie să-mi spună că e ora să mai intrăm şi în casă .M-am conformat,m-am ridicat de pe băncuţă şi ne-am îndreptat pe aleea îngrijită şi luminată deja de felinare spre casă.Nu facem decât câtiva paşi până când ne întâlnim venind din sens opus,cu două necunoscute,cu două pustoiace,fraged adolecente,care văzându-mă cum merg,îmi spun cu miscări ale mâinilor specifice genului şi cu zâmbetul inocentei şi al bucuriei trăirii vieţii din plin :

-Ce faci,dansezi hip-hop ?!

Auzind ce ia trecut prin minte,îi zâmbesc uşor surprins,lăsând-o să creadă ceea ce vrea şi chiar făcându-le semn şi mormăindu-le în păsărească mea,celor de prin jur care văzându-mă câteva zile la rând în părcuţul lor,mă adoptaseră ca pe un câine vagabont şi săriseră imediat în apărarea mea,iar unchiul meu se întunecase senin la faţă de mica impertinenţă a fetei pusă pe glume,la lăsarea întunericului !

Resimt magia vieţii doar atunci când prind clipa în colivia sufletului meu deschis ca văile munţilor ce-i perpetuază şi peste timpuri ca un ecou minunat,cântul corzilor atinse din întâmplare de neprevăzutul cu care suntem câteodată surprinsi de frumusetea lucrurilor mărunte şi a gesturilor negândite !

Filed under: Crochiuri literare — Micael Nicolas @ 03:24

Un gugustiuc aflat la graniţa dintre un pui ce abia şi-a părăsit cuibul şi încă observă obosit,cu ochii când închisi,când deschisi,lumea şi natura înconjurătoare,stă asezat ,ţinându-se prijinit în ghearele sale,pe antena veche,maronie şi cam ruginită a vechi antene de pe balconul terasei mele .

Ies pe terasă,închid sita cu grijă ca să nu-l speri,îmi arunc braţele peste bara albă,tubulară a balustradei de care stau agăţate,legate strâns şi bine,sacsiile cu flori ale maicii mele,îl ignor în prima fază,uitându-mă în partea opusă,îl las puţin să mă cerceteze la rându-i ,privindu-mă cu un singur ochi din lateral,iar în cele din urmă îl privesc de-a dreptul,observând cu îşi curăţă leneş,somnoros şi apatic de trăirea vieţii pe cont propriu,penajul cu ciocul subţire şi usor lunguieţ aşa cum il au toţi puii păsărilor în adolecenţa lor scurtă,cum îşi umflă pieptul,parcă regurgitând ceva,piculându-se singur,înviorându-se din amorţeală ca fiinţa umană după masaj,apoi işi întoarce capul mic ca oul din care a ieşit la lumina vieţii,la 180 grade,piculându-se în continuare pe spate şi pe sub aripi .

Într-un final,se sperie de ceva şi işi ia zborul spre blocul de vizavi al vecinului de la 4,care obinşnuieşte şi el să le lase bucăţele de miez de pâine,iarna,când zăpada şi frigul întăresc pământul şi fac ca seminţele sale hrănitoare să fie mai greu de găsit pentru gugustuci,micile rândunele şi alte păsări necălătoare .

%d bloggers like this: